ANAF a descoperit 66 de români prea bogați față de propriile venituri. Pe bune?

ANAF a anunțat, cu aerul acela grav de instituție care tocmai a prins un rechin, că a „descoperit” 66 de români care și-au cumpărat mașini mult peste puterea lor de cumpărare, raportată la veniturile declarate. 66.

Nu 60.000.
Nu 6.000.
Nu măcar 660.

Șaizeci și șase.

O cifră care, raportată la realitatea din trafic, sună ca o glumă internă spusă prost. Sau ca un test de atenție: „Să vedem cine se prinde”.

Despre ceilalți 66.666 care încă se camuflează în trafic

Pentru că, dacă ieși pe stradă cinci minute într-un oraș mare din România, ai impresia că trăiești într-o țară cu PIB-ul Elveției și salariile Monaco-ului. SUV-uri de 80.000 de euro, mașini sport, bolizi cu leasinguri exotice, toate înghesuite la semafor lângă Dacii obosite, ca într-un experiment social de prost gust.

66 – lotul de probă, nu problema reală

Să fim serioși: cei 66 nu sunt problema. Sunt eșantionul de laborator. Sunt „primii prinși”, „cazurile demonstrative”, „dosarele de prezentare PowerPoint”.

ANAF nu a „descoperit” 66 de români.
ANAF a recunoscut involuntar că știe că problema e infinit mai mare.

Pentru că nimeni nu crede, nici măcar în instituție, că doar 66 de oameni au trăit peste ce au declarat.

În realitate, cei 66 sunt:

• suficient de vizibili ca să nu poată fi ignorați,
• suficient de mici ca număr încât să nu supere sistemul,
• suficient de „siguri” încât să nu ducă la lanțuri periculoase.

Restul… sunt încă „în curs de analiză”.

România, țara unde parcarea spune mai mult decât declarația de avere

În România, dacă vrei să afli adevărul despre venituri, nu te uiți la declarații. Te uiți la parcări.

Parcarea unui mall într-o zi lucrătoare îți spune mai multe despre economia reală decât orice raport oficial:

• mașini de 70.000–100.000 de euro,
• numere românești,
• șoferi relaxați,
• zero stres fiscal pe chip.

Întrebarea nu e „de unde au bani?”.
Întrebarea e „cum de nu știe nimeni nimic?”.

Sau știe, dar nu întreabă.

Cei 66.666: masa critică a miracolelor fiscale

Hai să vorbim despre ceilalți. Nu 66. Exact: 66.666, simbolic vorbind. Nu pentru că ar fi cifra exactă, ci pentru că e dimensiunea reală a fenomenului.

Românii care:

• declară venituri modeste,
• au firme „pe pierdere” de ani de zile,
• sunt „consultanți”, „liberi profesioniști”, „întreprinzători” fără profit,
• dar conduc mașini care costă cât un apartament.

Acești oameni nu se ascund. Ei defilează. Sunt în trafic, la semafor, pe Instagram, la benzinărie. Nu trăiesc în umbră, ci în plină lumină.

Asta nu mai e evaziune clasică. E evaziune normalizată.

Cum se face, de fapt, minunea

Mecanismul e simplu și perfect adaptat României:

• venituri mici pe hârtie,
• cheltuieli mari „din alte surse”,
• leasinguri, împrumuturi, „ajutor de la familie”,
• firme care „reinvestesc” permanent,
• bani cash care „au mai fost”.

Totul e legal… până când cineva chiar întreabă.

Problema e că întrebarea vine rar. Și selectiv.

De ce ANAF îi vede doar pe unii

Aici e miezul editorialului.

ANAF nu e orb. Nici incompetent în totalitate. E însă prins într-un sistem care:

• evită conflictele mari,
• preferă capturi simbolice,
• nu vrea să zguduie prea tare piața.

Pentru că, dacă mâine ar începe un control serios al stilului de viață vs. venituri:

• ar cădea mii de „antreprenori de succes”,
• ar ieși la suprafață rețele întregi,
• s-ar supăra oameni „importanți”,
• s-ar bloca inclusiv sistemul bancar de leasing.

Cu alte cuvinte: e mai sigur să găsești 66 decât să recunoști 66.666.

Marea întrebare: când vor fi descoperiți și ceilalți?

Răspunsul cinic: când va fi nevoie de bani.
Răspunsul realist: când presiunea publică va deveni imposibil de ignorat.
Răspunsul trist: probabil prea târziu.

Pentru că România a funcționat ani la rând pe un pact tacit:
„Nu te întreb de unde ai, dacă nu mă întrebi nici tu”.

Iar pactele de genul ăsta nu se rup ușor.

66 e o cifră mică. Rușinea e mare

ANAF nu a făcut o descoperire spectaculoasă. A făcut o confesiune involuntară.

Ne-a spus, fără să vrea, că:

• știe că problema e uriașă,
• dar preferă să o taie felii subțiri,
• ca să nu deranjeze digestia sistemului.

Între timp, România continuă să arate ca o țară săracă la statistică și luxoasă în trafic.

Iar întrebarea nu mai e când îi va descoperi ANAF și pe ceilalți.

Ci dacă va mai avea curajul să o facă vreodată.