ANAF a pierdut procesul cu o firmă românească, amendată că face afaceri cu Rusia

ANAF a pierdut procesul cu o firmă amendată pentru încălcarea sancţiunilor economice decise de UE împotriva regimului de la Kremlin.

Direcţia Generală Antifraudă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a pierdut în primă instanţă procesul cu o firmă românească pe care a amendat-o pentru că a transportat din Rusia, pentru un client din Republica Moldova, placaje din lemn produse de două fabrici controlate de Alexei Mordaşov, considerat a fi cel mai bogat om din Federaţia Rusă şi un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, aflat pe ″lista neagră″ a Europei

Mordaşov, fondatorul şi proprietarul conglomeratului Severgroup, care include printre multe altele gigantul siderurgic şi minier Severstal, controlează indirect şi producătorul de placaje din lemn Sveza, care operează mai multe fabrici de profil în Federaţia Rusă.

Magnatul rus a fost adăugat pe lista UE cu ruşi sancţionaţi pe 28 februarie, la 4 zile după invadarea Ucrainei. 

A doua zi după publicarea în Jurnalul Oficial al UE a sancţionării lui Mordaşov, pe 1 martie 2022, firma românească de transport rutier de mărfuri Deltrans Grup&Ro SRL, controlată şi condusă de Dorin Puzur, a primit şi preluat două comenzi din partea unui client din Republica Moldova, pentru transporturi de mărfuri de la fabricile Sveza din localităţile ruse Manturovo şi Kostroma, care au fost aduse şi livrate peste Prut în aceeaşi lună, conform Profit.ro.

Pentru aceste curse, Deltrans a încasat puţin peste 9.000 de dolari.

Ulterior, către sfârşitul lunii mai 2022, ANAF – Antifraudă a mers în control la firma românească şi i-a aplicat o amendă de 30.000 de lei, confiscându-i totodată banii încasaţi din transporturile de marfă din Rusia.

Firma a contestat măsurile ANAF şi a câştigat în primă instanţă, însă decizia nu e definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...