Analiștii financiari estimează o datorie publică de peste 52,5% din PIB și o inflație de 6,06%

Publicat: 26 ian. 2022, 16:00, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Analiștii financiari estimează o datorie publică de peste 52,5% din PIB și o inflație de 6,06%

Analiştii CFA România estimează o rată a inflaţiei de 6,06% pentru orizontul de 12 luni şi o datorie publică în urcare la 52,5% din produsul Intern Brut (PIB).

În cadrul sondajului Asociaţiei CFA România au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale (durata impactului economic al coronavirusului, evoluţia PIB şi a deficitului bugetar), se arată într-un comunicat al organizației, citat de Agerpres.

Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat pentru anul 2021 este 7%, iar pentru anul 2022 este 5,7%. Valoarea medie a anticipaţiilor în termeni reali a PIB în anul 2021 este +6,6%, iar pentru 2022 de 4,3%. Totodată, datoria publică (procent din PIB) va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52,5% din PIB.

Cea mai mare parte a participanţilor la sondaj, 36%, anticipează ca impactul economic al coronavirusului va dura cel puţin până în trimestrul II al anului 2023.

„În contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni au continuat să crească şi au atins un nou maxim istoric (al sondajului Asociaţiei CFA România). Mai mult, dispersia ridicată a răspunsurilor indică o incertitudine ridicată cu privire la evoluţia inflaţiei în următorul an. În concordanţă cu anticipaţiile inflaţioniste, precum şi cu măsurile de politică monetară ale BNR, au crescut şi anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă atât de piaţa monetară, cat şi la titlurile de stat”, a afirmat Adrian Codîrlaşu, CFA – vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut uşor, la valoarea de 57,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 7,2 puncte). Această situaţie s-a datorat evoluţiei divergente a celor două componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 6,06%.

Leul se va deprecia și în 2022

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, toţi participanţii la sondaj (100%) prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0284, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0859 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4,9700.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţa profesională.

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 150 de candidaţi la unul din nivelurile de examinare.