ANAT: Grecia rămâne în preferinţele românilor pentru concedii. Ce trebuie să știe turiștii înainte să plece în vacanță

Publicat: 30 iul. 2021, 18:28, de Raluca I. Heroiu, în Travel , ? cititori
ANAT: Grecia rămâne în preferinţele românilor pentru concedii. Ce trebuie să știe turiștii înainte să plece în vacanță

Grecia, aflată în zona roșie de risc epidemiologic, rămâne una dintre destinaţiile favorite ale românilor, transmite Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Turiştii vaccinaţi nu sunt nevoiți să stea în carantină la revenirea în România.

„Vacanţele continuă la ora actuală în Grecia, majoritatea rezervărilor pentru a doua parte a sezonului fiind făcute de către turiştii vaccinaţi. Este drept că toată lumea se aştepta ca Grecia să intre pe lista roşie, ţinând cont de evoluţia situaţiei, dar turiştii care s-au vaccinat cu rapel, după caz, cu minim 10 zile înainte de plecare, trebuie să ştie că nu au absolut nicio problemă la revenirea în ţară, nefiind nevoiţi să intre în carantină. De asemenea, este de reţinut că, la întoarcerea în România, minorii sub 6 ani nu au nevoie de test iar cei cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani vor evita carantina prin prezentarea unui test PCR, care poate fi efectuat şi imediat după sosirea în ţară”, a declarat Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

ANAT subliniază că restricţiile impuse de statul elen sunt măsuri normale, minime, precum purtatul măştii în interior sau regulile de distanţare fizică, românii fiind deja obişnuiţi cu acestea.

„Faptul că nu pot avea loc petreceri mari iar cluburile sunt închise noaptea nu afectează mult preferinţele turiştilor români. Pentru turiştii vaccinaţi cu vaccinurile acceptate de către Uniunea Europeană vacanţele continuă ca şi până acum. Ca o tendinţă, majoritatea turiştilor care au efectuat rezervări în ultima vreme pentru Grecia sunt vaccinaţi, ştiind că altfel s-ar fi expus riscului carantinării la intrarea în ţară”, se arată în comunicatul citat.

Pe fondul interesului arătat de către turişti, ANAT estimează că românii vor opta pentru Grecia şi pentru luna septembrie, „clima fiind extrem de favorabilă în această perioadă iar tarifele, mult mai avantajoase”.

La ora actuală, pentru Grecia optează, săptămânal, mii de turişti prin agenţiile de turism, cele mai solicitate destinaţii fiind atât Grecia continentală (Halkidiki, Riviera Olimpului, Paralia Katerini), cât şi insulele (Creta, Rhodos, Corfu, Santorini, Thassos, Zakynthos).