Andra nu a cântat mereu: „Băteam toată țara cu trenul…”

Andra se află în topul celor mai iubite artiste de la noi, însă puțini sunt cei care știu cu câte greutăți și sacrificii s-a confruntat la începutul carierei. La fel cași în cazul multor artiști nu numai de la noi, dar și din străinătate, „culmile succesului” nu pot fi urcate peste noapte!

În cazul Andrei, marele sprijin s-a dovedit a fi tatăl ei, care a încurajat-o și a susținut-o să meargă pe drumul muzicii. El a fost cel care a însoțit-o în toată țara, oriunde se ivea vreun concurs în care mica Andra de atunci putea să-și arate talentul. „Din dragoste pentru muzică, voiam să urc mereu pe scenă. Încercam să nu ratez niciun concert sau niciun concurs. Nu a fost deloc ușor, mergeam cu tatăl meu peste tot, băteam toată țara din nord până în sud și de la est la vest, cu trenul sau cu autocarul. Ne era cald sau frig, adormeam cu bagajele în brațe, dar nimic nu m-ar fi făcut să renunț și nici nu regret nimic. Am învățat multe din aceste experiențe și m-am hrănit din relația cu publicul, am fost foarte conectată la cei din fața mea, atentă la reacțiile lor”, a povestit Andra pentru Viva.

I-au fost furați pantofii în tren!

De asemenea, în cadrul unui podcast la care a fost invitată acum câteva luni, cântăreața a povestit și despre un moment în care i-au fost furați pantofii, în tren!. “Țin minte când am fost cu trenul, veneam spre București, și mi-au furat pantofii din tren. Noroc că mai aveam o pereche de rezervă. Acum nu mai e la fel, dar înainte, cum erau magazinele alea din gară…nu aveai de unde să îți cumperi nici măcar un sandviș ca lumea și ajungeam să mănânc acei biscuiți din pâine uscată.

Mâncam din ăia până ni se făcea rău, că doar din aia găseam. Aia era mâncarea noastră, mai schimbam aroma. Noi acum râdem de lucrurile astea, dar atunci, din dorința de a reuși, treceam peste momentele astea mai grele”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...