Angajat al Spitalului de Copii din Timişoara, cercetat pentru agresiune sexuală

Publicat: 10 dec. 2020, 16:00, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
Angajat al Spitalului de Copii din Timişoara, cercetat pentru agresiune sexuală
mai politie

Un angajat al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara este cercetat pentru agresiune sexuală, după ce au apărut informații în mediul online despre faptele acestuia, iar polițiștii Secției 3 din Timișoara s-au autosesizat.

Potrivit Poliţiei Judeţene Timiş, cercetările au loc sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

„În urma apariţiei în mediul online a unor informaţii cu privire la faptul că mai multe paciente acuză că au fost agresate sexual de către un angajat al Spitalului de copii din Timişoara,

Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş este abilitat să comunice următoarele: Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală şi efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în vederea  stabilirii situaţiei de fapt şi luării de măsuri legale”, transmite IPJ Timiş.

Potrivit presei, un asistent medical al Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara ar fi agresat mai multe mame care îşi însoţeau copiii internaţi în unitatea medicală, scrie News.ro.