ANGAJAȚII care se tem de locul de muncă

Publicat: 26 aug. 2020, 08:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
ANGAJAȚII care se tem de locul de muncă

Potrivit unui sondaj de pe tărâm francez, realizat de site-ul Qapa pentru BFMTV, majoritatea francezilor se tem să se întoarcă la birou. Și nu numai atât.

56% dintre cei chestionați se tem să se întoarcă la muncă din cauza riscului de contaminare. Pentru 66% dintre respondenți, păstrarea unei distanțe de un metru între angajați este, de asemenea, „imposibilă”. Și doar 25% dintre angajați spun că sunt gata să poarte masca în mod benevol în birouri.

Nu vor respecta această obligație

Deși masca e obligatorie în întreprinderi încă de săptămâna trecută, 26% dintre francezi spun că nu vor respecta această obligație, notează L’Express. Unele companii par să tergiverseze punerea în aplicare a unui protocol de sănătate pentru a-și proteja angajații. 11% dintre cei chestionați afirmă că în prezent nu există măsuri de protecție în compania lor. Iar 28% încă nu știu dacă vor fi protejați când vor reveni la birou, potrivit aceleiași surse.

Pe de altă parte, 61% dintre angajații chestionați au fost deja informați cu privire la directivele care trebuie urmate la reîntoarcerea la muncă.