UPDATE: Angel Tîlvăr, fiul șefului Securității din Vrancea, va fi noul ministru al Apărării

Publicat: 31 oct. 2022, 14:25, de Cezar Amariei, în Bursa Zvonurilor , ? cititori
UPDATE: Angel Tîlvăr, fiul șefului Securității din Vrancea, va fi noul ministru al Apărării

Un fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni ar putea fi propunerea PSD la conducerea Ministerului Apărării. Absolvent al unei facultăți de limbi străine, Angel Tîlvăr este fiul celui care a condus, înainte de 1989, serviciul județean Vrancea al fostei poliții politice a lui Ceaușescu – Securitatea.

Născut în 1962, Tîlvăr a terminat cursurile Facultății de Limbi Străine din Galați și ale Colegiului Național de Apărare. Liderii PSD l-au desemnat luni, în unanimitate, drept candidat al partidului pentru funcția de ministru al Apărării. Până la depunerea jurământului mai are un singur hop de trecut: președintele Iohannis să-i semneze decretul de numire.

Cine este Angel Tîlvăr

Conform ziarulromanesc.net, Angel este fiul lui Petrică Tâlvăr, fostul şef al Securităţii din Judeţul Vrancea până în 1989.

După absolvirea facultății, Angel Tîlvăr a lucrat ca profesor de limba engleză (1985 – 2004) într-o comună limitrofă Focșaniului. După o perioadă petrecută în PD, apoi în ApR, a intrat 2004 în PSD și a fost ales senator la alegerile din acel an. Au urmat alte trei mandate de deputat, între 2008 – 2020 iar din 2020 a revenit în Senatul României.

În 2004, premierul Victor Ponta l-a nominalizat pe Tîlvăr pentru funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni, în locul lui Adrian Anghel, respins atunci de comisiile parlamentare.

Considerat un apropiat al lui Marian Oprișan, Angel Tîlvăr a intrat în dispute cu acesta la ultimele alegeri parlamentare. Îndepărtat de conducerea PSD după pierderea funcției de președinte al Consiliului Județean Vrancea, Oprișan a convocat o ședință la partid și a decis scoaterea lui Tîlvăr de la conducerea filialei județene, unde fusese numit de Marcel Ciolacu.

Revolta lui Oprișan a fost de scurtă dutrată, Angel Tîlvăr revenind pe listele partidului și ocupând, în urma alegerilor, fotoliul de senator de Vrancea.