Anihilarea unei puternice rețele de contrabandă cu țigări. Trei fabrici închise și emiterea a 50 de mandate de aducere

Publicat: 26 mart. 2024, 08:56, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Anihilarea unei puternice rețele de contrabandă cu țigări. Trei fabrici închise și emiterea a 50 de mandate de aducere

În cadrul unei ample operațiuni a DIICOT Timișoara și IPJ Arad a fost anihilată o puternică rețea de contrabandă cu țigări și materiale pirotehnice. Trei fabrici ilegale au fost închise. Sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere.

Investigațiile au scos la iveală că marfa era adusă din  Cehia, Bulgaria și Ucraina. De asemenea, rețeaua făcea contrabandă și cu materiale pirotehnice.

Se fac 79 de percheziții domiciliare în Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa și București.

”Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracționale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.

Țigări de contrabandă

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia”, se arată în comunicatul DIICOT.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

Mandate de aducere pentru polițiști și angajați de la Antifraudă

Au fost puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor. Patru dintre acestea sunt pentru funcționari publici cu statut special – polițiști și angajați de la Antifraudă. Toți vor fi duși pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara.

Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției Române şi structurilor subordonate din teritoriu și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic și de Criminalistică al D.I.I.C.O.T și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.