Aniversare în tabăra de refugiați

Publicat: 07 mart. 2022, 18:00, de Puterea.ro, în Război Ucraina , ? cititori
Aniversare în tabăra de refugiați
Refugiati Ucraina la Isaccea (INQUAM_PHOTOS_03_Adriana_Neagoe)

Războiul din Ucraina a pus pe drumuri, conform ONU, peste 1,3 milioane de ucraineni. Care au plecat din calea bombelor în mai multe țări europene.

În România au venit, până acum, peste 150.000 de persoane. Printre acestea, se numără și Iarina, o fetiță de șapte ani, și familia ei, care sunt în tabăra de refugiați de la Siret. Acolo, voluntarii români și personalul medical de urgență au aflat că e ziua micuței  și toată lumea s-a mobilizat, ca să-i pregătească o petrecere surpriză.

Așa că, în momentul în care Iarina a ieșit din cortul familiei sale, toți cei prezenți i-au cântat la mulți ani și au fluturat baloane. Însă, asta n-a fost tot. Căci sărbătorita a primit și cadouri, dar și tort, pe care l-a pregătit în tabăra de refugiați, împreună cu voluntarii, chiar mama ei. Iarina, ca și cum totul era firesc, ca înainte de război, s-a bucurat și a suflat în lumânare, ca să i se împlinească dorințele.