ANM a emis un cod galben de ceaţă în şase judeţe. Până când este valabil

Publicat: 11 nov. 2021, 10:15, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
ANM a emis un cod galben de ceaţă în şase judeţe. Până când este valabil
ceață

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru zone din şase judeţe situate în Transilvania, ce vor fi valabile în orele următoare.

Până la ora 11:00, în judeţele Sibiu (localităţile: Sibiu, Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, Tălmaciu, Sălişte, Copşa Mică, Şeica Mare, Şelimbăr, Miercurea Sibiului, Axente Sever, Slimnic, Laslea, Dârlos, Cristian, Şura Mare, Turnu Roşu, Târnava, Brateiu, Blăjel, Iacobeni, Alma, Şura Mică, Hoghilag, Boiţa, Valea Viilor, Tilişca, Şeica Mică, Apoldu de Jos, Brădeni, Chirpăr, Merghindeal, Avrig, Racoviţa, Porumbacu de Jos, Arpaşu de Jos, Cârţa), Alba (zona joasă), Mureş (zona joasă), Harghita (zona depresionară) şi Braşov (localităţile: Făgăraş, Recea, Mândra, Voila, Viştea, Ucea, Lisa, Beclean, Sâmbăta de Sus, Drăguş), se va semnala local ceaţă, care va determina reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

De asemenea, până la ora 10:00, ceaţă va fi şi în zona joasă a judeţului Cluj.