Anunț recent: Inspecția Judiciară „verifică, în conformitate cu atribuțiile legale”. Ce înseamnă, de fapt, aceste verificări

La câteva zile după publicarea documentarului „Justiție capturată”, Inspecția Judiciară a ieșit cu un comunicat scurt, tehnic și atent calibrat, în care anunță că efectuează „verificări, în conformitate cu atribuțiile legale”, ca urmare a materialului jurnalistic și a sesizărilor transmise către Consiliul Superior al Magistraturii.

Formularea e seacă, dar nu întâmplătoare. În limbajul instituțional românesc, expresia „în conformitate cu atribuțiile legale” este una dintre cele mai folosite atunci când o instituție vrea să transmită două mesaje simultan: „facem ceva”, dar și „nu vă așteptați la mai mult decât ne permite cadrul legal”.

Ce este, de fapt, Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară este organismul de control intern al sistemului judiciar. Rolul ei nu este să ancheteze penal, nu este să stabilească vinovății și nu este să facă dreptate în sensul așteptat de opinia publică. Misiunea sa este mult mai limitată: verifică conduita disciplinară a judecătorilor și procurorilor.

Pe scurt, Inspecția Judiciară răspunde la întrebarea:
– a încălcat sau nu magistratul normele profesionale și deontologice?

Nu răspunde la întrebarea:
– a comis sau nu o infracțiune?

Această distincție este esențială pentru a înțelege ce urmează.

Ce înseamnă „verificări” în limbajul Inspecției Judiciare

Când Inspecția Judiciară anunță că „efectuează verificări”, acest lucru înseamnă, concret:

• analizarea documentelor existente,
• examinarea unor hotărâri sau decizii,
• verificarea unor eventuale conflicte de interese,
• evaluarea comportamentului profesional în raport cu normele în vigoare.

Nu înseamnă audieri publice, nu înseamnă percheziții, nu înseamnă sancțiuni automate.

De multe ori, aceste verificări se finalizează fie cu:

• clasarea sesizării,
• fie cu declanșarea unei cercetări disciplinare,
• fie cu sesizarea secțiilor CSM, care decid eventuale sancțiuni.

„Unele elemente se aflau deja în atenția noastră” – fraza-cheie

Poate cea mai importantă propoziție din comunicat este aceasta: o parte dintre elementele prezentate în documentar se aflau deja în atenția Inspecției Judiciare.

Tradus din limbaj instituțional, mesajul este ambiguu, dar puternic:

• fie aceste aspecte erau cunoscute și analizate anterior,
• fie existau sesizări vechi, aflate într-un stadiu incert,
• fie verificările erau în curs, dar fără concluzii publice.

Indiferent de interpretare, fraza ridică o întrebare legitimă: dacă aceste probleme erau deja cunoscute, de ce nu a existat o comunicare publică clară până acum?

De ce Inspecția Judiciară comunică prudent

Inspecția Judiciară nu este o instituție autonomă în sens larg. Ea funcționează sub autoritatea Consiliului Superior al Magistraturii și este, structural, parte din același sistem pe care îl controlează.

De-a lungul timpului, instituția a fost criticată tocmai pentru această poziționare ambiguă: control intern care riscă să devină autocontrol.

De aici și comunicatul extrem de prudent, fără nume, fără termene, fără angajamente ferme. Este un reflex instituțional: să nu promită mai mult decât poate livra și să nu creeze așteptări publice care pot scăpa de sub control.

Ce NU poate face Inspecția Judiciară

Este important de spus clar ce nu poate face această instituție, chiar dacă presiunea publică este mare:

• nu poate dispune anchete penale,
• nu poate anula hotărâri judecătorești,
• nu poate decide vinovății penale,
• nu poate „repara” sistemul.

Rolul ei este strict disciplinar și administrativ.

De ce anunțul contează, totuși

Chiar și așa, comunicatul Inspecției Judiciare este relevant. El confirmă oficial că documentarul Recorder a depășit nivelul de simplă dezvăluire mediatică și a intrat pe circuitul instituțional.

În zilele următoare, instituția promite un „rezumat” al activităților desfășurate. Nu e clar cât de detaliat va fi acest document și nici ce concluzii va conține, dar simplul fapt că există o reacție formală arată că subiectul nu mai poate fi ignorat.

Între așteptare și neîncredere

Apelul final al Inspecției Judiciare – „invităm pe toți cei interesați să aștepte rezultatul verificărilor” – este, poate, cel mai delicat punct.

Pentru o societate deja profund sceptică față de capacitatea sistemului de a se autocorecta, această invitație la răbdare sună mai degrabă ca un test de credibilitate.

Rezumatul promis va spune nu doar ce a făcut Inspecția Judiciară, ci și cât de dispus este sistemul să se privească onest în oglindă.

Iar asta, dincolo de orice comunicat, va conta mai mult decât formulările „în conformitate cu atribuțiile legale”.

Un mic istoric: ce e Inspecția Judiciară și de ce există

De unde apare

Inspecția Judiciară apare ca idee simplă: dacă vrei un corp de magistrați credibil, îți trebuie un mecanism intern care să verifice abateri disciplinare și modul de funcționare al instanțelor și parchetelor.

În arhitectura modernă post-2004, ea este construită pe lângă CSM (Consiliul Superior al Magistraturii), adică exact instituția care „garantează independența justiției” și care judecă disciplinar magistrații.

Ce a devenit în timp

Inițial, Inspecția era mai degrabă o funcție internă, dar a evoluat spre o structură tot mai clară, cu:

• inspectori judiciari,
• proceduri de verificare,
• rapoarte și controale tematice,
• capacitatea de a declanșa cercetări disciplinare.

Momentul important e când Inspecția capătă personalitate juridică în cadrul CSM (adică nu mai e doar „un birou”, ci o structură cu identitate administrativă mai solidă, buget, organigramă etc.).

De ce a devenit „celebră” (și urâtă) în spațiul public

Inspecția Judiciară a ieșit din anonimat când a început să fie percepută nu doar ca „instrument de igienă profesională”, ci ca armă de presiune.

În anii de scandaluri din justiție, mecanismul disciplinar a fost folosit (sau suspectat că e folosit) în două direcții:

1. curățenie reală (cazurile în care chiar există abateri grave)
2. disciplinare politică / intimidare (cazurile în care un magistrat vocal sau incomod se trezește cu controale, verificări, sesizări)

Asta i-a lipit eticheta de „bau-bau intern”. Nu mereu corect, dar suficient cât să creeze neîncredere.

Episodul 2018: „interimatul” și controlul conducerii

În 2018 a existat un moment foarte controversat legat de conducerea Inspecției și de felul în care a fost reglementat interimatul/continuitatea. A fost genul de episod care a amplificat suspiciunea că instituția poate fi „ținută” în mâna cuiva, prin artificii legale, fără o competiție reală și fără un control sănătos.

De atunci, Inspecția a rămas în mentalul public ca o piesă sensibilă: dacă e condusă într-o cheie „curată”, e utilă; dacă e condusă în cheie de rețea, devine unealtă.

Legile justiției 2022: de ce nu a dispărut

După reformele legislative din 2022, Inspecția nu a fost desființată, fiindcă – în logica sistemului – trebuie să existe o instituție care:

• verifică disciplinar,
• face controale,
• furnizează baza pentru acțiuni disciplinare în CSM.

În orice stat cu magistratură autonomă, există o formă de „inspectorat” sau mecanism intern de integritate. Problema nu e existența lui, ci cum funcționează și pe cine lovește.

Bun, și atunci de ce „nu a dispărut încă”, dacă e atât de contestată?

Din trei motive simple:

1. E necesară ca principiu
   Fără un corp disciplinar intern, ai două extreme proaste: ori haos (nimeni nu răspunde), ori politizare directă (executivul își bagă nasul în justiție). Inspecția e, teoretic, o soluție de echilibru.
2. E utilă ca instrument de putere
   Asta e partea cinică: cine controlează mecanismul disciplinar controlează, indirect, temperatura din sistem. Nu prin condamnări, ci prin frică, temporizare, presiune procedurală.
3. E perfectă pentru limbajul de lemn
   „Verificăm în conformitate cu atribuțiile legale” e formula ideală: sună responsabil, nu promite nimic, nu se leagă de termene ferme și poate fi folosită ca umbrelă pentru aproape orice rezultat (inclusiv zero).

Pe scurt

Inspecția Judiciară n-a rămas în picioare fiindcă e iubită. A rămas fiindcă e structural utilă: și pentru igiena reală a sistemului, și pentru jocurile interne de putere.