Apa „miraculoasă” de Bobotează. De ce spun oamenii că nu se strică niciodată

Puține zile din calendarul popular românesc concentrează atâtea credințe, ritualuri și temeri precum Boboteaza. Este o sărbătoare în care apa capătă puteri miraculoase, zgomotul devine armă împotriva spiritelor rele, iar oamenii cred că hotarul dintre lumea văzută și cea nevăzută se subțiază. De la aruncarea crucii în ape înghețate până la farmece, descântece și prorociri, Boboteaza rămâne un amestec spectaculos de creștinism și tradiții arhaice, păstrate cu încăpățânare de secole.

„Cine se aruncă în apă, în ziua de Bobotează, se vindecă de orice boală. Din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt curate și sfinte”, spune una dintre cele mai cunoscute credințe populare. O convingere care explică de ce, an de an, indiferent de temperaturi, bărbați din toată țara intră în râuri, lacuri sau mare pentru a aduce crucea aruncată de preot.

Când gerul Bobotezei nu mai vine

Una dintre cele mai vizibile schimbări ale ultimilor ani este legată de vreme. Dacă în imaginarul colectiv Boboteaza este asociată cu ger năprasnic, realitatea climatică a început să contrazică tradiția. În 2022, la Zimnicea s-au înregistrat +18,9 grade Celsius, iar în Dobrogea temperaturile au atins 18 grade, valori care au depășit recorduri vechi de zeci de ani. Nici anul 2025 nu aduce ger, meteorologii anunțând maxime de peste 13 grade în multe zone ale țării.

La București, gerurile severe de Bobotează au fost consemnate în 1980 și 1990, când temperaturile au coborât până la -19 grade Celsius. În ultimii patru ani însă, maximele au trecut constant de 12 sau chiar 15 grade. Schimbări similare se observă și pe litoral, unde în ultimul deceniu jumătate dintre Boboteze au avut temperaturi de peste 10 grade, o situație rară în anii ’80.

15:05, 06.01.2026 • ACTUALITATE

Vrem, nu vrem, ne dăm cu Bruxelles-ul: Teodosie a sfințit imnul UE între două rugăciuni

18:51, 02.01.2026 • METEO

Vine frigul din nord: vortexul polar intră în instabilitate, frigul ajunge în România

În zonele tradițional reci, precum Miercurea Ciuc sau Întorsura Buzăului, contrastele sunt și mai puternice. Dacă în 1990, la Întorsura Buzăului se înregistrau -31,8 grade, în 2018, maxima a ajuns la +11,9 grade Celsius.

Boboteaza în calendarul tradițional

În tradiția românească, Boboteaza este cunoscută și sub numele de Teofania sau Dumnezeiasca Arătare, iar în Transilvania apare sub denumiri precum „Ziua Crucii” sau „Apă-Botează”. Sărbătoarea din 6 ianuarie marchează Botezul lui Iisus Hristos în apele Iordanului și este urmată, aproape inseparabil, de Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie.

Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, este zi de post negru, comparabilă ca rigoare cu Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare. În această zi, preoții merg din casă în casă pentru a stropi gospodăriile cu agheasmă, gest considerat esențial pentru protecția familiei și a bunurilor.

Colinde, farmece și prorociri

În calendarul popular, Boboteaza preia elemente specifice sărbătorilor de iarnă. Se colindă, se fac și se „prind” farmece, se rostesc descântece, se caută semne despre ursit și despre belșugul anului ce începe. E o noapte despre care se spune că cerurile se deschid, animalele vorbesc, iar comorile ard.

Ion Ghinoiu descrie Boboteaza ca pe o sărbătoare a pragului, în care lumea intră într-o nouă ordine. Alimentele rituale sunt piftia și grâul fiert, iar masa are un rol simbolic, nu doar alimentar.

Masa de Ajun în Moldova

În Moldova, masa din Ajunul Bobotezei era pregătită cu o solemnitate aproape ritualică. Grâul fiert îndulcit cu miere, uneori amestecat cu mac și nucă, ocupa locul central. Se adăugau plăcinte cu varză, iahnie de fasole, prune afumate, sarmale umplute cu porumb sfărâmat la piuă, colaci și vin. După sfințire, pâinea, apa și sarea rămâneau pe masă încă trei zile, ca ofrandă pentru sufletele morților.

Apa, element de purificare

Cele mai multe ritualuri de Bobotează sunt legate de apă. Sfințirea apelor, aruncarea crucii în râu, spălatul ritualic sau scufundarea în ape reci sunt practici vechi, cu rol de purificare și protecție. Există credința că la Bobotează toate apele sunt sfinte, indiferent dacă se află la câmpie sau în vârful munților.

Citeşte şi: Boboteaza pe Colina Patriarhiei. Mii de credincioși așteptați la Catedrala Patriarhală pentru Agheasma Mare

Apa sfințită, cunoscută drept agheasmă mare, este considerată de o putere aparte. Oamenii cred că nu se strică niciodată și că are proprietăți tămăduitoare. Narcisa Știucă arată că această credință se sprijină atât pe explicații practice, busuiocul și înghețul,,, cât și pe forța simbolică a sărbătorii.

Crucea aruncată în apă și lupta cu duhurile rele

Ritualul aruncării crucii în apă este atestat încă din secolul al XVII-lea, fiind descris de călători străini care au vizitat țările române. În trecut, cel care aducea crucea era răsplătit de domnitor, iar ceremonia se desfășura în prezența Curții, cu urale și salve trase din tunuri de lemn.

În imaginarul popular, apele erau considerate adăpost pentru diavoli și duhuri rele. La Bobotează, când crucea era aruncată, spiritele ieșeau din apă și rătăceau pe câmpuri. Pentru a le alunga, oamenii făceau mult zgomot, strigau, pocneau din bici sau aprindeau focuri.

Lupi, zgomot și focuri rituale

O serie de tradiții sunt legate de lupi, considerați „stăpânii iernii”. Se spunea că lupii sunt singurele ființe care pot vedea diavolii și îi pot alunga. De frica lor, duhurile rele se aruncau în ape, urmate, simbolic, de bărbații curajoși.

Zgomotul are un rol central: strigături, pocnete, focuri aprinse pe dealuri sau la marginea satelor. În unele zone, tinerii săreau peste jăratic, în speranța sănătății și a norocului.

La începutul secolului XX, Artur Gorovei consemna numeroase superstiții: spălatul în râu pentru a evita bolile, interpretarea vremii din ziua de Bobotează ca semn al belșugului, interdicția de a scoate gunoiul din casă pentru a nu alunga norocul. Se credea că vântul sau crivățul aduce roade bogate, iar apa sfințită curăță tot ce atinge.

Preotul și sfințirea casei

Vizita preotului era încărcată de emoție. Capul familiei îl întâmpina cu lumânare aprinsă, gospodinele îl îmbiau să se așeze pentru ca animalele să fie roditoare, iar fetele ascundeau podoabe sub prag sau sub locul unde ședea preotul, sperând la noroc în dragoste. Busuiocul lăsat în casele cu tineri necăsătoriți avea rol de a dezvălui, în vis, chipul viitorului soț.

În unele sate exista teama că ultima casă sfințită va fi lovită de moarte, motiv pentru care traseul preotului se schimba anual, iar slujba se încheia uneori la o casă părăsită sau în centrul satului.