Apel către Curtea Penală Internaţională! Se cere un mandat de arestare pe numele lui Putin

Publicat: 02 apr. 2022, 19:37, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Apel către Curtea Penală Internaţională! Se cere un mandat de arestare pe numele lui Putin

Carla Del Ponte, fost procuror pentru crime de război, a făcut un apel către Curtea Penală Internaţională să emită un mandat de arestaree pe numele lui Vladimir Putin, informează AFP.

“Putin este un criminal de război”, a afirmat Del Ponte, în vârstă de 75 de ani, care a investigat crime de război din Rwanda şi din fosta Iugoslavie.

Del Ponte, care a făcut parte timp de mai mulţi ani din comisia ONU care a investigat abuzurile din războiul din Siria, a subliniat, într-un interviu pentru Le Temps, că emiterea unui mandat de arestare ar fi un semnal important că “s-a făcut muncă de investigaţie”.

“Este singurul instrument care există, care face posibilă arestarea celui vinovat de crimă de război şi aducerea lui în faţa Curţii Penale Internaţionale”, a adăugat Del Ponte.

Carla Del Ponte a precizat că un mandat de arestare nu înseamnă neapărat că Putin ar fi luat în custodie: “Dacă el rămâne în Rusia, asta nu s-ar întâmpla niciodată. Dar ar fi imposibil pentru el să părăsească ţara şi ar fi un semnal puternic că are multe state împotriva lui”.