APIA: Comisia Europeană rambursează, în ianuarie 2022, peste un miliard de euro, avans plătit fermierilor

Publicat: 10 dec. 2021, 19:15, de Viorela Pitulice, în Ultimă oră , ? cititori
APIA: Comisia Europeană rambursează, în ianuarie 2022, peste un miliard de euro, avans plătit fermierilor

Comisia Europeană va rambursa pe 5 ianuarie 2022 o sumă de peste un miliard de lei, acordată fermierilor ca plată în avans de la bugetul stat, a anunțat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Adrian Pintea.

„Pentru anul 2021, în ceea ce priveşte plăţile directe pentru campania 2021, România are alocate 1,901 miliarde lei, conform Regulamentului european. După finalizarea tuturor controalelor, administrative sau pe teren, în 16 octombrie am început plăţile finale. MADR, împreună cu APIA, a făcut demersuri şi pentru 2021, astfel încât, din suma cuvenită la plată, fermierii să poată beneficia de aceste avansuri în proporţie de 70% pentru plăţile directe, din Fondul European de Garantare Agricolă, şi 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurii de dezvoltare rurală, din Fond European Agricol de Dezvoltare Rurală. (…) Am reuşit ca, începând cu 18 octombrie, până în 30 noiembrie, peste 1,260 miliarde euro să fie acordate fermierilor ca şi plată în avans”, a afirmat Adrian Pintea.

 Peste 96% din totalul fermierilor eligibili au fost autorizaţi la plată şi au primit banii.

„Anul acesta am acordat mai mult, peste 7 milioane euro (faţă de 2020), şi cu 15.000 mai mulţi fermieri am reuşit să autorizăm la plată. Toţi banii, 1,260 miliarde euro, pe care i-am acordat la plata în avans au fost asiguraţi de Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, daţi APIA, de la bugetul de stat. Lucrul îmbucurător e că declaraţia de cheltuieli deja a plecat către Comisia Europeană şi va fi rambursată în conturile Românii peste un miliard de euro. Vor intra în 5 ianuarie”, a explicat Pintea.

Din 2 decembrie au început, conform reglementărilor, plăţile finale şi până în prezent au fost autorizaţi la plată peste 246.790 fermieri, pentru suma de 71,875 milioane euro. Autorizările la plată continuă pe tot parcursul lunii decembrie, iar după sărbători plăţile vor fi reluate.