Apple intră în competiția AI

Publicat: 21 iul. 2023, 09:30, de Alice Gherman, în ESENȚIAL , ? cititori
Apple intră în competiția AI

Apple vrea să intre piața AI și să lupte cu ginganți precum Google și OpenAI. În prezent, compania lucrează la o soluție de inteligență artificială proprie, alta decât mai vechiul asistent vocal Siri.

După ce în anii trecuți, a fost luată prin surprindere de lansarea ChatGPT, Google Bard sau BingAI, Apple speră acum să le întreacă pe acestea și să vină cu idei inovatoare, așa cum a făcut-o de multe ori de când există pe piață. În consecință, mai multe echipe Apple lucrează simultan la un proiect nou de dezvoltare a inteligenței artificiale. Inginerii se concentrează pe asigurarea confidențialității viitorilor utilizatori. Noul Chatbot are deja un nume – Apple GPT și se pare că urmează a fi lansat în 2024. Gurile rele spun că Apple și-a construit propriul cadru, cu nume de cod Ajax, pentru a crea modele de limbaj mari, bazate pe AI, compatibile cu Open AI ChatGPT și Google Bard.

Apple se străduiește acum să-și îndrepte atenția spre AI generativ care poate crea texte, imagini și videoclipuri. CEO-ul Apple, Tim Cook s-a arătat circumspect de mai multe ori în cadrul conferințelor de presă, în ceea ce privește AI. El spune că deși tehnologia are potențial sunt numeroase probleme care trebuie rezolvate și tocmai la asta lucrează echipa Apple.