Aproape 2.000 de studenți la Medicină vor să se ocupe de pacienții infectați cu Covid-19

Aproape 2.000 de studenți de la Medicină s-au înscris până în prezent pe lista celor care vor să se ocupe de bolnavii infectați cu Covid-19.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, 720 de tineri au fost deja repartizați în spitale din 25 de județe.

Autoritățile au anunțat că marți au fost semnate primele ordine de repartizare a studenților voluntari în diferite spitale din țară. Este vorba despre 720 de voluntari din totalul de 1.992 de studenți care s-au înscris până acum în cadrul programului.

Conform Digi24, în perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenților voluntari în mai multe spitale din țară.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Consiliului Național al Rectorilor și al conducerii Universităților și Facultăților de Medicină, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 197 privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, încearcă să obțină o schimbare legislativă importantă, cu privire la finanțarea cluburilor sportive. Acesta vizează adaptarea...

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...