Aproape 600 de civili au murit în atacul asupra teatrului din Mariupol, de două ori mai mulți decât s-a crezut inițial

Publicat: 05 mai 2022, 16:15, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Aproape 600 de civili au murit în atacul asupra teatrului din Mariupol, de două ori mai mulți decât s-a crezut inițial

În atacul cu bombă asupra unui teatru din Mariupol, din 16 martie, aproape 600 de persoane au fost ucise, adică dublu față de estimarea inițială, transmit agențiile de presă internaționale.

Acesta este considerat cel mai sângeros atac împotriva civililor de la declanșarea războiului din Ucraina. Autoritățile și martorii ucraineni au estimat, inițial, că aproximativ 300 de persoane au fost ucise în acel atac barbar, care a distrus clădirea teatrului și mulți oameni au rămas prinși în adăpostul anti-bombe.

Dar iată că o investigație a Associated Press a ajuns la concluzia că, de fapt, aproape 600 de persoane și-au pierdut viața în acel atac. Ancheta AP a folosit interviuri cu 23 de supraviețuitori, salvatori și persoane obișnuite cu adăpostul, precum și planuri ale teatrului, fotografii și videoclipuri realizate în interior înainte, în timpul și după atac.

Martorii și supraviețuitorii i-au însoțit pe jurnaliști prin clădire, practic, pe un plan 3D, descriind cameră cu cameră, locul unde se adăposteau oamenii.

Oksana Syomina se afla la subsol cu ​​soțul ei în momentul atacului. Ea a declarat pentru Sky news că a trebuit să treacă peste cadavre în timp ce se refugiau.

„Toți oamenii uciși sunt încă sub dărâmături, pentru că dărâmăturile sunt încă acolo – nimeni nu i-a dezgropat”, spune ea plângând. „Este o mare groapă comună”.