Aproape 80% dintre pușcăriași sunt vaccinați împotriva Covid-19

Publicat: 07 nov. 2021, 20:00, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Aproape 80% dintre pușcăriași sunt vaccinați împotriva Covid-19

În penitenciarele din România s-a vaccinat intens, ajungându-se, astfel, ca aproape 80% dintre persoanele care sunt în închisori să fie vaccinate.

În contextul epidemiologic actual, dată fiind creșterea, la nivel național, a numărului de cazuri COVID-19 raportate în valul 4 al pandemiei, Administrația Națională a Penitenciarelor a intensificat, în considerarea atributului managerial al coordonării și îndrumării unităților subordonate, seria activităților preventive, axate pe reiterarea necesității protejării stării de sănătate a personalului și a persoanelor custodiate, cu accent pe importanța vaccinării împotriva COVID-19”, se arată într-un comunica al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Potrivit comunicatului, la data de 5 noiembrie, 78% dintre persoane private de libertate erau vaccinate, iar procentul polițiștilor de penitenciare imunizați este de  62 %.

Diminuarea numărului de infectări, protejarea vieții în colectivitatea în care ne desfășurăm activitatea, depind, fără echivoc, de acceptarea argumentelor medicale validate științific cu privire la vaccinare și de manifestarea responsabilității individuale. Vaccinarea contribuie atât la reducerea riscului de îmbolnăvire, cât și la diminuarea riscului de a dezvolta o formă severă de boală”, se mai arată în comunicat.

Recent, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis că există câţiva poliţişti de penitenciare care-şi riscă zilnic viaţa şi sănătatea, păzind deţinuţii bolnavi de HIV/SIDA.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele