Industria IT este afectată de una dintre cele mai mari fluctuații de personal din istorie, de două ori mai mulți angajați în IT optând pentru schimbarea locului de muncă în 2022 față de anul trecut.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în luna septembrie a acestui an, numărul de angajați din acest sector era de 137.500, cu 44% mai mare decât în septembrie 2019.
„Atragerea de talente, împreună cu păstrarea angajaților existenți au fost unele dintre cele mai mari provocări din industrie în 2022. Semnale au existat încă de la începutul anului și, anticipând situația, am crescut investițiile în angajații TARA Interactive și în instrumentele de retenție, crescând și numărul de traininguri pentru dezvoltarea sau aprofundarea de aptitudini necesare desfășurării activității, de relaționare și de integrare în echipă”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive, menționând că investițiile în personal au totalizat anul acesta 60.000 de euro.
În acest context, cu presiune mare pe angajatori, cu un număr mare de demisii în piață și o ofertă crescută de locuri de muncă, TARA Interactive și-a păstrat peste 80% dintre angajați, implementând un mix de instrumente de retenție menite să crească motivarea angajaților și să cultive încrederea acestora în echipă, în companie, în proiectele din care fac parte.
Printre acestea:
Într-o piață competitivă, TARA Interactive a abordat proactiv majorările salariale în echipă, în funcție de performanțe, oferind și beneficii flexibile și creând un mediu de lucru prietenos, în care este încurajată încredere și susținerea reciprocă – atribute esențiale pentru angajații în IT, ale căror venituri se situează, indiferent de angajator, peste alte domenii.
„În doi ani de pandemie, a avut loc o înstrăinare a oamenilor, iar pe măsură ce ne obișnuim cu noul normal, avem nevoie de validare mai mare, atât pe plan profesional, cât și personal, de apartenență la un grup de oameni, la o companie, la valorile acesteia, ne dorim să simțim că munca noastră este importantă și că schimbă în bine alți oameni și societatea în care trăim”, mai spune Vlad Lepădatu.