Arabia Saudită avertizează Iranul în legătură cu un posibil atac al Israelului
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/flags-israel-iran-3d-rendering-scaled.jpg)
Arabia Saudită a transmis Iranului un avertisment legat de riscul unui conflict militar, în condițiile în care Statele Unite încearcă să negocieze un nou acord privind programul nuclear iranian. În cadrul unei vizite la Teheran, ministrul saudit al apărării, prințul Khalid bin Salman, a transmis liderilor iranieni că este în interesul lor să ajungă rapid la un acord, pentru a evita riscul unei acțiuni militare din partea Israelului. Iranul este într-o poziție fragilă în regiune.
Iranul, presat să accepte oferta Statelor Unite
Potrivit Reuters, mesajul a fost transmis în timpul unei întâlniri cu liderul suprem Ali Khamenei, președintele iranian Masoud Pezeshkian și alți oficiali de rang înalt. Reprezentantul saudit a avertizat că administrația Trump nu va accepta negocieri prelungite și că o trebuie să se ajungă rapid la o soluție diplomatică. În caz contrar, există riscul unei lovituri militare din partea Israelului, într-un moment în care regiunea este deja afectată de conflictele din Gaza și Liban.
Iranul s-a arătat dispus să negocieze, însă și-a exprimat rezervele privind abordarea „imprevizibilă” a administrației Trump. Oficialii iranieni au indicat că nu vor renunța complet la programul lor de îmbogățire a uraniului, deși doresc ridicarea sancțiunilor economice.
Influența Iranului în regiune se diminuează
În ultimii doi ani, influența Iranului în regiune s-a diminuat, pe fondul înfrângerilor suferite de aliații săi Hamas și Hezbollah și al prăbușirii regimului Assad în Siria. Arabia Saudită a profitat de acest context pentru a interveni diplomatic, sperând să evite o escaladare a tensiunilor care i-ar putea afecta planurile economice.
În cadrul discuțiilor, prințul Khalid a dat asigurări că Arabia Saudită nu va permite ca teritoriul sau spațiul său aerian să fie folosit de SUA sau Israel într-o eventuală acțiune militară împotriva Iranului. Totodată, a cerut Teheranului să-și reevalueze politica regională și să evite acțiuni provocatoare.
Între timp, negocierile continuă, iar presiunea diplomatică crește. Administrația Trump a transmis că fereastra pentru un acord se închide rapid, iar consecințele unui eșec ar putea fi grave.