Arhiepiscopul Tomisului contestă în instanţă decizia de carantinare şi cele trei amenzi primite

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a primit amendă, deoarece nu a respectat măsura carantinării. Acesta nu se lasă și va contesta decizia de carantinare, care i-a fost aplicată după ce a revenit săptămâna trecută din Iordania, ţară aflată în zona roşie.

De asemenea, ÎPS Teodosie va contesta cele trei amenzi primite în cursul zilei de luni.

„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al ÎPS, luni, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoştinţă în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.  

Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat, luni, de trei ori, de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei. Prima amendă a fost luată de ÎPS Teodosie în timp oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului.

Ultima amendă i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa „România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către Acad. Prof. Constantin Barbu. 

Conform prevederilor legale, Arhiepiscopul Tomisului trebuie să stea în carantină 10 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...