Armata Română a început recrutările: Câte posturi sunt disponibile și ce venituri se pot încasa

Publicat: 20 iun. 2021, 07:00, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Armata Română a început recrutările: Câte posturi sunt disponibile și ce venituri se pot încasa
armata

Cei care vor să aleagă o carieră militară mai pot susţine probele psihologice si fizice de selecţie pentru funcţiile de soldat gradat profesionist scoase la concurs de Armata Română până pe 25 iunie, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

În întreaga țară sunt disponibile 1.516 locuri, iar dintre acestea, 32 sunt pentru pentru Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) în 28 de judeţe şi în Bucureşti.

Candidații care or trece probele de selecție vor fi examinați medical până pe 30 iunie. Cei care vor să ocupe un loc în cadrul FOS trebuie să treacă printr-o examinare medicale specifică, fiind făcută la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu” din Bucureşti sau Centrul de Medicină Navală din Constanţa, în funcţie de specialitate. Persoanele care vor trece aceste teste au termen până pe 23 iulie să își finalizeze dosarele de candidat.

Punctaj calculat după anumite criterii profesionale

Cei care vor fi acceptați nu susțin concurs de admitere, dar vor fi repartizați pe posturi în funcție de punctajul pe care l-au obținut, calculat după anumite criterii profesionale şi administrative, pe baza opţiunilor exprimate la recrutare.

În perioada 9-10 august (seria I) și 18 august (seria II) are loc repartizarea celor selectați pe unităţi militare, arme/servicii şi specialităţi militare. Ulterior, cei care nu au pregătire militară vor începe cursurile de formare pe 23 august iar cei care au vor intra în programul de instrucție pe 27 septembrie. Programul de instruire specific la care candidații au fost repartizați trebuie parcurs în cel mult cinci luni.

Ce venituri se încasează după înrolare

  • soldat – 2.770 de lei;
  • fruntaș – 2.802 lei;
  • caporal – clasa a III-a: 2.835 de lei, clasa a II-a: 2.900 de lei, clasa I: 2.949 de lei.

Însă la aceste sume se adaugă alocația pentru drepturile de hrană, precum și valoarea anuală a normelor de hrană. De asemenea, cei care nu au domiciliul în orașul în care activează primesc lunar o compensație pentru chirie, care nu este mai mult de 50% din valoarea soldei lunare. Dacă participă la misiuni externe, militarii gradați profesioniști primesc pe lângă soldă și diurne, în funcție de tipul misiunii. Dacă este una de apărare colectivă, răspuns de crize și sau de pace, atunci diurna poate fi 120 de euro pe zi, dacă este o misiune cu caracter umanitar, atunci diurna ajunge la 60 de euro pe zi. În perioada misiunilor, militarii primesc și solda în lei, dublată.

Mai multe și aici: https://www.facebook.com/RecrutareMApN/posts/4143646422322534