Arnold Schwarzenegger, reținut pe aeroportul din München

Publicat: 17 ian. 2024, 19:50, de Cristian Matache, în LIFESTYLE , ? cititori
Arnold Schwarzenegger, reținut pe aeroportul din München

Arnold Schwarzenegger a fost reținut pe aeroportul din München și interogat „în conformitate cu legea fiscală” pentru un ceas de lux neînregistrat pe care intenționează să-l scoată la licitație, potrivit presei germane.

Actorul Terminator, Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 76 de ani, a fost fotografiat cu vameșii după ce a zburat din Los Angeles în această după-amiază și a așteptat de câteva ore, transmite BILD .

Oamenii legii l-au supus controalelor de securitate, așa cum se întâmplă și în cazul altor călători. Însă, diferența a făcut, de această dată, un ceas scump, pe care Arnold Schwarzenegger îl avea la mână.

Ar fi vorba despre un ceas cu o valoare foarte mare, pe care ar fi trebuit să îl declare înainte să se prezinte la controale.

Ceasul urmează să fie pus la o licitație zilele următoare, însă actorul nu a declarat că îl are asupra lui, așa cum prevede legea. Din acest motiv, Arnold Schwarzenegger se află, de câteva ore, în aeroport.

Arnie, care are dublă cetățenie austriacă și americană, ar fi fost pe cale să participe la o licitație de caritate pentru climă, care va avea loc mâine la Kitzbühel, Austria.


Fostul guvernator al Californiei, care este un activist pasionat pentru schimbările climatice, a scos la licitație un ceas valoros fabricat de marca de lux elvețiană Audemars Piguet.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Vamal principal din München, Thomas Meister, a declarat pentru BILD: „Am inițiat proceduri penale conform legislației fiscale. Ceasul ar fi trebuit să fie înregistrat pentru că este un import.