Artă contemporană: Primarul Constantin Toma, pictat și expus la Galeriile de Artă din Buzău, alături de Brâncuși

Publicat: 15 oct. 2023, 09:30, de Sebastian Silvestru, în News , ? cititori
Artă contemporană: Primarul Constantin Toma, pictat și expus la Galeriile de Artă din Buzău, alături de Brâncuși

Primarul Constantin Toma apare într-o pictură postată în centrul unei expoziții organizate sub egida BUZĂU – ORAȘ DESCHIS ARTEI. Alături de el se află și o sculptură celebră a lui Constantin Brâncuși, Rugăciune, ceea ce spune multe despre modul cum este evaluată arta la Buzău.

Ne aflăm la a V-a ediție a Simpozionului de Arte Vizuale, organizat în parteneriat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Buzău, Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”.

Expoziția este compusă din lucrări care sunt inspirate din monumentele de for public exclusiv din orașul Buzău.

Totuși, pictura principală, sau cel puțin cea așezată central, pe unul din pereții sălii de expoziție, îl are reprezentat pe primarul Constantin Toma, alături de „Rugăciune”, una dintre cele mai valoroase sculpturi ale lui Constantin Brâncuși.

În pictura semnată de artistul Vasile Pop Negreșteanu mai apar reprezentate bustul lui Petre Stănescu, Palatul Comunal – sediul primăriei Buzău, Domul german din Cimitirul Eroilor, dar și artistul plastic Valeriu Șușnea, cel care s-a ocupat de organizarea expoziției.

Contactat telefonic pentru a răspunde la câteva întrebări despre simpozion, profesorul Șușnea a invocat lipsa semnalului gsm și a închis. Ulterior, nu a mai răspuns.

În schimb, am reușit să discutăm cu Vasile Pop Negreșteanu, autorul picturii cu pricina, pe care l-am întrebat ce anume l-a determinat să-i introducă pe Constantin Toma și Valeriu Șușnea.

Domnul primar, ca și domnul Șușnea sunt două personalități. Acest simpozion este organizat și derulat de ambele personalități, care sunt la fel de importante ca Michelangelo sau alt artist. Acest Buzău – Oraș deschis este un eveniment foarte important pentru România, iar ce face domnul primar Toma la Buzău este măreț. Lucrarea aceea este foarte importantă așa cum o vedeți acolo. Dacă vă convine, bine, dacă nu la fel de bine, îmi iau lucrarea și vă dau banii înapoi”, a declarat Vasile Pop Negreșteanu.

Despre faptul că Simpozionul de Arte Vizuale e plătit din bani publici și este nefiresc ca primarul municipiului Buzău, care este și finanțatorul evenimentului, să apară expus într-o pictură, la fel cum se întâmpla cu dictatorul Nicolae Ceaușescu, Negreșteanu a comentat astfel:

Este vorba despre un conducător care a făcut multe pentru comunitatea județului Buzău și cea a orașului Buzău, merită să fie pictat și expus. Dacă nu vă convine, vă dau banii înapoi și îmi iau lucrările.

Un tablou cu Ceaușescu costa cât o jumătate de Dacie!

Vasile Pop Negreșteanu este unul dintre artiștii care pictau pentru Nicolae Ceaușescu și soția sa. Nu s-a sfiit să declare că l-a imortalizat pe Ceaușescu și a câștigat bani foarte mulți de pe urma dictatorului comunist.

După prima comandă, începând de prin 85, au curs întruna… Și de la Consiliul Culturii… Erau plătite foarte bine, în jurul a 30.000 de lei. Gândiți-vă, o Dacie costa 50.000 de lei.

Toma apare și în celebra expoziţie de fotografie în aer liber de la Buzău

Expoziţia de pe Calea Eroilor cuprinde imagini de epocă, alb-negru, precum şi diverse fotografii cu momente reprezentative din istoria oraşului şi a judeţului, care redau obiceiurile şi viaţa locuitorilor, de-a lungul vremii, inclusiv cu Nicolae Ceaușescu și primarul Constantin Toma.

Anul trecut, la presiunea opiniei publice şi a unor politicieni, autorităţile buzoiene au eliminat imaginile cu Nicolae Ceauşescu, dar le-au păstrat pe cele cu primarul Constantin Toma.

Galeria foto de pe Calea Eroilor din municipiul Buzău a fost expusă cu ocazia împlinirii a 1650 de ani de la prima atestare documentară a așezării.

Contactat pentru un punct de vedere referitor la apariția sa în pictura lui Negreșteanu, primarul Constantin Toma nu a răspuns apelurilor telefonice.