Așa a condus Simion partidul: cu mâna-n buzunarul fraierilor și zâmbetul larg de haiduc

George Simion a promis că va elibera România de hoți. Și, într-un fel, s-a ținut de cuvânt: i-a exclus din partid pe cei care au avut naivitatea să creadă în el și să-și vândă apartamentele pentru gloria patriei. Cazul fostului deputat Antonio Andrușceac, lăsat cu datorii, cu locul scos de pe listă și cu flori ofilite pe obraz în fața instanței, e doar vârful unei gropi comune de iluzii.

Finanțarea revoluției din buzunarul fraierului

În 2024, Andrușceac, soldat credincios în armata auristă, împrumută 1,5 milioane de lei pentru a finanța campania partidului. Nu din pasiune pentru economie, ci din speranța că va rămâne în schemă, în listă, în „noul val”. Realitatea: a fost scos de pe locul eligibil, îndepărtat și exclus. Ca un șurub ruginit dintr-o mitralieră chinezească.

După alegeri, AEP rambursează banii. AUR încasează. Simion se face că plouă. Din cele 1,5 milioane, Andrușceac recuperează 660.000 lei. Restul – o amintire în contul camaraderiei.

Partidul care te bagă pe listă ca să te scoată cu tot cu bani

George Simion nu a fost niciodată preocupat de finanțele publice, ci de buzunarele private. S-a folosit de visul „renașterii naționale” pentru a cere bani, loialitate și, preferabil, amnezie. Modelul de funcționare? Simplu:

• promiți un loc eligibil,
• încurajezi contribuția „patriotică”,
• încasezi rambursările de la AEP,
• și apoi… puf! Dispariția colaboratorului.

Totul cu un aer de puritate revoluționară, de parcă învârteala asta face parte din inițierea dacică.

Justiția, singura care nu se (prea) închină lui Zamolxes

Tribunalul Ilfov a decis limpede: AUR trebuie să-i plătească lui Andrușceac suma restantă de 840.000 lei, plus dobânzile. Adică… „la revedere voluntariat, bun venit poprire”. E semn că, dincolo de sloganuri, tot instanța e singura care mai are curajul să-l tragă de mânecă pe tribunul de carton.

Și parcă vezi reacția: „Statul paralel! Mafia justiției!” Nu, băiete. E doar legea contabilității. Când iei, trebuie să și dai.

Un haiduc care trage la jugul propriei trufii

Poate că lui Simion i se pare firesc ca partidul să funcționeze ca un SRL de cartier, cu el ca unic administrator și restul ca donatori voluntari. Dar între haiducie și escrocherie e o linie subțire, care dispare complet atunci când nu mai returnezi banii celor care te-au susținut.

Modelul său de conducere e clar:

• la început cerem de la toți,
• apoi păstrăm doar pentru ai noștri,
• iar când cineva deschide gura, îl trimitem înapoi în anonimat.

Ce-i drept, e o metodă revoluționară. O revoluție financiară împotriva propriei armate.

România trebuie salvată de salvatori

„Așa a condus George Simion partidul”, spune Dămureanu. Și bine că o spune. Pentru că, într-un viitor care părea la un pas să se împlinească, așa ar fi condus și țara: cu datorii lăsate în urmă, cu camarazi folosiți ca bancomate și cu sloganuri strigate de pe cal, către gloate care nu mai știu cui plătesc.

Noroc cu instanța. Noroc cu realitatea. Și, mai ales, noroc că oamenii încep să vadă că sub tricolorul fluturat teatral se ascunde același vechi mecanism: dai bani, primești promisiuni. Apoi, nici alea.

Dacă mai e de adăugat ceva, e doar atât: Simion nu vrea să conducă România. Vrea să o încaseze.

Ce e cu Ringo Dămureanu în acest context?

Ringo Dămureanu a fost deputat AUR, unul dintre „băieții de început” ai partidului – genul de om folosit intens cât timp a fost util și împins pe ușă în clipa în care a devenit incomod sau prea vocal. În contextul acestui caz, el apare ca martor și cronicar al învârtelii.

Mai exact:

• el este cel care a anunțat public decizia instanței prin care AUR e obligat să-i plătească lui Andrușceac cei 900.000 de lei;
• el oferă detalii despre cum s-au desfășurat lucrurile, adică faptul că Andrușceac a fost împins să-și bage bani proprii în campanie, a făcut un împrumut uriaș, și apoi a fost abandonat;
• el denunță stilul de conducere al lui Simion, punctând – fără menajamente – că „așa a condus George Simion partidul” și, ironic, „noroc cu Justiția”.

Practic, Ringo joacă rolul martorului din interior care s-a trezit, genul de figură care apare în fiecare partid populist la câțiva ani după ce realitatea bate retorica. Nu e vreun erou național, dar în povestea asta are meritul de a spune cu voce tare lucrurile murdare pe care alții le șușotesc. Și da, în articolul nostru a fost util ca sursă stilistică, pentru că tonul lui dezamăgit întărește ideea: fraierii au plătit, băieții deștepți au încasat.

Mai e nevoie de vreo concluzie?