Asasinate, trafic de droguri şi de arme: Operațiune uriașă contra crimei organizate

Publicat: 09 iun. 2021, 07:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Asasinate, trafic de droguri şi de arme: Operațiune uriașă contra crimei organizate

Sute de persoane au fost arestate într-o operatiune uriașă din intreaga lume, axată împotriva crimei organizate: asasinate, trafic de droguri şi de arme.

Polițiști din mai multe țări europene, Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă au decriptat mesajele infractorilor, timp de trei ani până să reușească să destructureze rețeaua. 244 de persoane au fost arestate până acum, dintre care 35 de pentru trafic de droguri şi spălare de bani.

Poliţia neozeelandeză a descris operaţiunea drept “cea mai sofisticată din lume efectuată până în prezent de forţele de ordine împotriva crimei organizate”. Aceasta a primit numele de cod “Ironside” în Australia şi “Trojan Shield” la nivel mondial.

Fără ca infractorii măcar să bănuie

În cadrul operațiunii, polițiști din Noua Zeelandă, Australia si Statele Unite și au decriptat mii de comunicaţii cu ajutorul unei aplicatii, care era de fapt controlată de FBI, poliţia federală americană, fără ca infractorii să stie acest lucru, potrivit Europa FM.

Aplicaţia era instalată pe telefoane mobile care nu funcționau. Aparatele au circulat şi popularitatea lor a crescut în rândul infractorilor, care aveau încredere în legitimitatea aplicaţiei, deoarece marile figuri ale crimei organizate erau garanţi ai integrităţii!