Ascultă-ţi inima!

Da, ascultă-ţi inima! Priveşte doar în ea, când ai de luat hotărâri importante. Ea ştie mai bine. O spun răspicat: nimeni, nimeni nu deţine absolutul! Nimeni nu are drept de decizie asupra vieţii şi drumului pe care îl urmează altcineva. Fie şi părinte bun, mamă grijulie, om mânat de intenţii nobile.

Sunt, cred, vreo câţiva ani, de când, în faţa blocului vecin, văd, în timp ce amestec prin oale, pe la bucătărie, cum în faptul serii adăstează, tăcut, un bărbat. E mai mult tânăr decât între două vârste, nu vorbeşte cu nimeni, în timp ce staţionează cu precizie de ceasornic, fix, în faţa acelui bloc, „sudează” ţigară de la ţigară, vreo patru, cinci, apoi pleacă.





Şi, ce mai trebuie să precizez este faptul că omul priveşte şi ascultă atent la ce se întâmplă într-unul dintre apartamentele de la parter. Acolo, adesea, sunt ferestrele deschise şi afară, unde stă bărbatul, se aude zvon de glasuri. Sau de râsete. Sau de plânsete de copii. Uneori, vântul înfoaie perdeaua şi dă voie privirii iscoditoare de afară să vadă înăuntru.

Nu am ştiut până azi povestea bărbatului curios. Am făcut presupuneri. Am emis supoziţii. Ba, l-am şi suspectat de tot felul de păcate şi, recunosc, nu o dată mi-a trecut prin cap că „ia notiţe”, vorba unuia de la noi, de la Prefectură, când i-am vorbit despre un roman, şi vrea, ce să mai… să dea vreo spargere în blocul vecin, recte în apartamentul de la parter.

Plecată fiind bună parte din an, am uitat de bărbatul care fumează ţigară după ţigară, cu ochii şi timpanul pe locuinţa aceea. Acum, seară de seară îl remarc, din nou, la post. Ce să fie? Că în blocul ăla, vecin cu al meu, sigur nu stă. Şi nu iese de acolo să-şi savureze în tihnă ţigările. Acuma, nu e un caz de importanţă mondială, nici măcar naţională, dar, ce să fac, m-a ros curiozitatea.

De ce mereu? De ce doar în faţa acelui apartament? De ce numai stă pasiv, fără să intre, fără să vorbească, normal, aş zice, cu cineva, cu stăpânii apartamentului? De ce… O singură persoană dintre cele pe care le cunosc ştie cu siguranţă despre ce este vorba. E cu… state vechi în cartier – hai, că n-am zis babă – şi cu un aprig simţ de observaţie, ca să nu-i zic altfel.

Drept care, calificându-se, cu ani în urmă, am ridicat-o la rangul de reporter special. Ce de ştiri şi ce de subiecte mi-a mai adus doamna Popescu! Nume de cod ăsta, se-nţelege. Aşa că, numai ‘mneaei mă poate edifica şi de data asta. Lucru pe care, din prima, l-a făcut.

Bărbatul a iubit-o, mai demult, pe când erau copii spre tineri, pe femeia din apartamentul în faţa căruia tot staţionează acum. Şi mama lui, ca o veritabilă soacră, a zis să-şi apere băiatul: „pe-asta, maică, n-o iei! Are gând să se ducă la facultate, să stea la oraş, să aibă serviciu! Poate se apucă şi de fumat. Intră în anturaje cu bărbaţi. Nu e de casă o fată de-asta. Nu ne trebuie! Ce, avem nevoie de panarame? Ţie îţi trebuie o fată cuminte, care să stea acasă, la ţară, să aibă grijă de copii şi care să te-aştepte cu mâncarea caldă pe masă! Hai, să nu te-aud! Numai peste cadavrul meu o iei!”.

Şi băiatul n-a luat-o pe fata aia. Deşi, ştia de-atunci că e marea lui dragoste. Şi-a ascultat mama. A făcut, curând, nuntă cu altcineva. Cum spune reporterul meu special, o toantă. Numai că, toantă, toantă, dar cu inima zburdalnică şi cu ochii alunecoşi. Chiar soacra a prins-o, repede după nuntă, cu alt hăndrălău. Iar bărbatul înşelat a plecat, ca să uite de toate, ca să se rupă de toate, la oraş.

Loc mare. Lume multă. Nu-l cunoaşte nimeni într-un oraş cu aproape 300.000 de locuitori. Numai că… a dracu’ fatalitate. La scurtă vreme de când a devenit orăşean, a descoperit că, nu departe de casa lui, stă ea, chiar ea. Fata aia pe care mama lui n-a vrut-o de noră. Pe care a renegat-o. Pe care, aiurea, a judecat-o.

În apartamentul de la parter. Împreună cu bărbatul şi cu copiii ei. A făcut facultate, se învârteşte printre bărbaţi cu serviciul pe care îl are, ba, chiar e şefă peste mulţi, stă la oraş şi, cu siguranţă are, ca tot omul, vicii mărunte. Dar, ce să vezi, e, cum a zis posibila soacră, femeie de casă.

Pe bărbatul care a părăsit-o, ca să-i facă pe plac mamei lui, întâlnirea cu ea l-a răvăşit. L-a dat peste cap. I-a stârnit tot sufletul. Şi, într-o încercare disperată, a vorbit cu ea. Spera, da, că ea lasă tot şi se întoarce la el. Doar s-au iubit. Numai că, femeia i-a tăiat, definitiv, macaroana. Niciun fel de punte nu a întins şi nu a lăsat către fostul. Iar el a înţeles. Nu a mai deranjat-o niciodată.

Doar, în faptul serii, după ce se întoarce acasă de la serviciu, vine în faţa blocului ei şi fumează. Fumează şi ascultă ce se discută dincolo de ferestrele acelea. Fumează şi priveşte, dacă nu sunt trase jaluzelele, la oamenii din interior. Viaţa aia putea să fie a lui. Casei ăleia putea să-i fie el stăpân. Putea să fie şi tatăl copiilor din casă.

Desigur, putea, mai ales, să fie bărbatul femeii care a urmat alt drum decât cel vrut, impus, sortit de o babă incultă de la ţară şi înregimentată, mai mult decât e cazul, în tradiţii de secolul al XVIII-lea. Despre soacra aia nu ştiu dacă are – au ba – mustrări de conştiinţă. Tristeţi. Nopţi nedormite. Că nici reporterul special nu ştie.

Dar, cu siguranţă, bărbatul care pândeşte să se-ncarce cu căldura din apartamentul vizat, a făcut o prostie. Renunţând. Dând în lături ce simţea. Aruncându-se şi pe el şi aruncând-o şi pe cea iubită la gunoi. Ascultând de cineva care, în fond, trăise cum voise. Sau nu, cine mai ştie… Numai că, pe cuvânt, uneori şi părinţii greşesc. Şi părinţii iau hotărâri proaste. Şi părinţii fac gafe cumplite.

Desigur, şi copiii, dacă se lasă, astfel, manipulaţi. Aşa că, înainte de a mă lansa într-o tiradă aspră asupra bărbatului despre care zic şi a mamei lui, eu zic doar aşa: ascultă-ţi, frate, inima şi-atât! Decide tu! Fă tu ce greşeli vrei! Ia-o tu pe drumul pe care îl simţi al tău, bun pentru tine! Dă-te tu, dacă e cazul, cu capul de pereţi! Doar în tine e adevărul. Pe urmă, degeaba mai plângi şi mai pândeşti pe unde ţi se jeleşte sufletul. Şi mai punctez o dată şi-nchei: ascultă-ţi, dacă te preţuieşti, inima, dragă prietene…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...