Ascultându-l pe Iohannis, pas cu pas, s-au adeverit profețiile lui Anghel Rugină

Publicat: 16 aug. 2023, 08:00, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Ascultându-l pe Iohannis, pas cu pas, s-au adeverit profețiile lui Anghel Rugină

Discursul de ieri al președintelului Klaus Iohannis la Ziua Marinei Române unde a ridicat o mulțime de osanale Ucrainei ne-a readus în memorie profețiile regretatului renumit economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane.

„România, ca membră a NATO, se bucură în prezent de cele mai solide garanții de securitate, din dubla postură a țării noastre de beneficiar și, totodată, de contribuitor important la îmbunătățirea securității regionale și euroatlantice.

În același timp, alături de ceilalți Aliați din NATO, România va continua să susțină Ucraina cât va fi necesar, în lupta sa pentru pace și libertate.

Vom oferi ca și până acum sprijin politic și practic multidimensional Kievului, atât bilateral, cât și prin contribuția la proiectele NATO dedicate Ucrainei.

Vom participa la instruirea militarilor ucraineni în cadrul misiunii de asistență militară a Uniunii Europene și vom găzdui viitorul hub regional de antrenament pentru piloții de pe aeronavele F-16, un centru care va deservi deopotrivă piloți români, Aliați și ucraineni.

În paralel, vom continua să ne coordonăm în cadrul Uniunii Europene pentru a gestiona eficient consecințele multiple ale războiului din Ucraina. Ne vom menține sprijinul pentru parcursul european al Kievului și vom pleda pentru acordarea de asistență europeană substanțială Ucrainei pe toate palierele”, a spus ieri președintele Klaus Iohannis. Adică, România acordă sprijin total Ucrainei.

Dar ce se întâmplă în România și cu România? Un posibil răspuns l-am avut încă din anii 2000 când regretatul profesor Anghel Rugină a făcut o serie de mărturisiri incredibile într-o emisiune a lui Marius Tucă.

„Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Avraam”! Oamenii ăşţia deţ̧in puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico- științifice, multe ținute în secret, au la dispoziție, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţîn sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică̆ personajele politice cele mai „potrivite” pentru a „câştiga alegerile”, în mod „democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai că număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic, toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt „aleşi” cu „binecuvântarea” acestui „GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele” trasate de acesta”, mărturisea Anghel Rugină.

Atunci, un telespectator l-a întrebat telefonic dacă şi România parte dintre ţările vizate de „GRUP”? „Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale (Ion Iliescu), a fost în vizită „privată” în Statele Unite, iar la două să̆ptămâni de la câşţigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit (Adrian Năstase) a făcut acelaş̧i lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum”… „Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preş̧edintele nostru ni l-au ales americanii?”, a replicat telespectatorul. „Nu o spun eu. Așa este. Numai că nu americanii, ci „GRUPUL” care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”

Telespectatorul a fost iritat de replica renumitul economist şi l-a acuzat pe aceste de interese ascunse, dar răspunsul lui Anghel Rugină a fost unul magistral. „Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţ̧eleagă!.. În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile in plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă. Îmi spui că nu şţii ce interes am… Am interesul ca POPORUL MEU SĂ̆ AFLE… Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ̆!… Să înţ̧eleagă că la nivel global „cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…” Dar cine sunt acei oameni? „ Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre „muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăşţia sunt mici copii, pe lângă cei din „GRUP”! Trebuie să înţ̧elegeţi că adevărațîi bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru că astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese”, cunosc pe altele, şi tot aş̧a. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preş̧edințîi marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…”Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!”… „Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…”… „Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul „GRUPULUI”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest „GRUP” se moş̧teneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să între fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…Se zice că acest „GRUP” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluții din Europa anilor 1848. Apoi „GRUPUL” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”… Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi „administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un „GRUP”, de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250-300 de persoane!… ”

Toată lumea a rămas mută la afirmațiile lui Anghel Rugină, inclusiv Marius Tucă… Şi renumitul profesor a continuat: „Toate mişcările de rezonanţă mondială̆ de după̆ 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui „GRUP”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţ̧eles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişţi, supuşi unei propagande deşănţ̧ate cu scopul creării cultului personalității, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte zei în viaţă, aş̧a că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aş̧a a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul „independent”, a fost nevoie de un „război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toții, cu victoria „GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul! Acum suntem în faza în care „GRUPUL” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume „GLOBALIZAREA”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială̆, BERD, Comunitatea Europeană, etc… Trebuie să recunoaş̧tem că acest „GRUP” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de „GRUP”. De asemenea, nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş̧ care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. „Drepturile omului” sunt impuse permanent pe ordin de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar… V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente. E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!…”

Însă, Marius Tucă uimit de afirmațiile lui Anghel Rugină încearcă să afle dacă acestuia nu îi este frică să facă asemenea dezvăluiri. Replică renumitul economist a fost: „În primul rând, am o vârstă: „mi-am trăit traiul, mi-am mâcat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…” Tucă insistă: „Şi noi ce trebuie să facem?”. „Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scară internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”, a avertizat Anghel Rugină.

Acum, după discursul de ieri al președintelui Klaus Iohannis putem spune că profeţiile lui Anghel Rugină despre România s-au adeverit și se adeveresc, pas cu pas!