ASF lansează proiectul pentru digitalizarea accesului la piața financiară nebancară
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) anunță lansarea proiectului „Digitalizarea Accesului pentru Cetățeni și Companii la Investiții prin Asigurarea unei Piețe Financiare Sustenabile – D A C C I A PIFS”, cod SMIS 338233, finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027.
Conferința de lansare va avea loc în data de 17 martie 2026, la Hotel JW Marriott București, Salonul D, într-un context simbolic oferit de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor din 15 martie, moment care subliniază preocuparea constantă a instituției pentru protecția consumatorilor de servicii financiare nebancare și pentru creșterea nivelului de acces la informații și instrumente moderne.
Prin acest proiect, A.S.F. implementează un sistem informatic integrat, conceput pentru a îmbunătăți modul de lucru și de comunicare cu cetățenii și cu entitățile din piața financiară nebancară. Inițiativa contribuie la modernizarea infrastructurii IT și la consolidarea unui cadru digital coerent, capabil să susțină procesele de de reglementare, supraveghere și control într-o manieră mai transparentă și mai predictibilă.
„Transformarea digitală a ASF este o investiție strategică în capacitatea instituției de a răspunde mai eficient realităților unei piețe financiare nebancare aflată în continuă schimbare. Prin acest proiect urmărim să construim o infrastructură care să susțină decizii mai bine fundamentate, procese mai rapide și o interacțiune directă cu cetățenii și cu entitățile supravegheate. Ne propunem să creștem gradul de transparență, să simplificăm raportările și să întărim mecanismele de supraveghere prin instrumente digitale care permit o analiză în timp real și o reacție anticipativă în cazul emergenței riscurilor. Pentru noi este o evoluție importantă către o instituție mai eficientă, mai conectată la dinamica pieței și mai aliniată la standardele europene de guvernanță și digitalizare.”, a declarat Alexandru Petrescu, Președintele ASF.
Digitalizarea reprezintă o condiție esențială pentru funcționarea eficientă a instituțiilor publice și pentru dezvoltarea unei piețe financiare competitive. În acest context, ASF își asumă un rol activ în transformarea digitală a propriilor procese și în facilitarea accesului simplificat la servicii și informații, urmărind să reducă birocrația, să crească viteza de răspuns și să ofere un mediu mai sigur și mai transparent pentru consumatori și pentru participanții la piață.
Contractul de finanțare, în valoare de 96.431.985 lei, din care 72.275.096,77 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) iar 24.156.888,23 lei reprezintă contribuție națională, a fost semnat la data de 26 mai 2025, moment la care a început implementarea proiectului, pe o durată de 36 de luni.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este instituția responsabilă de reglementarea și supravegherea pieței asigurărilor, a sistemului pensiilor private și a pieței de capital, sectoare care reprezintă aproximativ 15% din PIB-ul României și deservesc peste 10 milioane de consumatori.