Asia: Premiile pe care le primesc cei care se vaccinează: vaci, apartamente și păsări

Publicat: 17 iun. 2021, 09:31, de Mihaela Ionescu, în Internațional , ? cititori
Asia: Premiile pe care le primesc cei care se vaccinează: vaci, apartamente și păsări

Diferite țări din Asia oferă premii din ce în ce mai mari în cadrul loteriilor organizate pentru persoanele care se vaccinează împotriva coronavirusului, după ce s-a constatat că oamenii ezită să se imunizeze.

Numărul cazurilor de coronavirus a crescut în Asia de Sud-Est în ultimele săptămâni, pe măsură ce statele se confruntă cu variante mai transmisibile ale virusului, iar autoritățile au început să organizeze loterii pentru a motiva oamenii.

În districtul Mae Chaem din Thailanda, unde majoritatea locuitorilor sunt crescători de vite, autoritățile au lansat o tombolă care acordă premii în vaci.

Tombola se organizează săptămânal și mai sunt de acordat 27 de vaci, iar autoritățile spun că acest concurs a convins peste 50% din cei 1.400 de locuitori ai districtului – mulți bătrâni și în grupele de risc – să se programeze la vaccinare.

Dintre cei 66 de milioane de locuitori ai Thailandei, doar 4,7 milioane de oameni au primit cel puțin o doză de vaccin COVID-19. Mulți oameni din Asia sunt reticenți să se vaccineze, iar dezinformarea și nesiguranța au alimentat valul de ezitare.

Hong Kong oferă un apartament de 1,4 milioane de dolari

În Hong Kong, unde pandemia a fost ținută sub control până acum, autoritățile sunt îngrijorate că rata mică de vaccinare ar putea expune teritoriul insular la o epidemie violentă. Printre stimulentele cu care sunt atrași cei vaccinați se află vouchere de cumpărături, bilete de avion și un apartament de 1,4 milioane de dolari.

Există și companii care se alătură procesului, oferind concediu plătit angajaților care se vaccinează. Există și alte abordări în Hong Kong: o bază sportivă a introdus sancțiuni în loc de recompense, anunțând angajații că cine nu se vaccinează nu va mai fi eligibil pentru bonusuri, promovări sau majorări de salariu.

Indonezia recompensează vaccinarea cu pui

Chiar și în state lovite dur de pandemie, precum Indonezia, autoritățile se luptă să îndepărteze temerile legate de vaccin. Indonezia a raportat peste 1,9 milioane de cazuri de coronavirus și 53.280 de morți, însă studii recente arată că răspândirea reală a coronavirusului ar putea fi de 30 de ori mai mare.

„Îmi era teamă că dacă mă voi vaccina o să mor… Apoi au existat informații că vaccinul conține porc”, a declarat Aseo Saepudin, un bărbat de 67 de ani din orașul Cipanas.

Printre musulmanii indonezieni – care constituie peste 85% din populația țării – există temeri că vaccinul nu ar fi „halal”, sau permis de Islam.

Autoritățile din Cipanas au spus că a fost greu să îi convingă mai ales pe bătrâni că vaccinul este sigur și „halal”. La fel ca în Thailanda, autoritățile au recurs la stimulente în animale, oferind câte un pui fiecărui bătrân care se vaccinează.