Asociație fermieri: „Odată ce ai mărit o leafă trebuie să te ții de ea, cum să o reduci?”

Publicat: 18 iul. 2023, 07:00, de Viorela Pitulice, în Ultimă oră , ? cititori
Asociație fermieri: „Odată ce ai mărit o leafă trebuie să te ții de ea, cum să o reduci?”

Eliminarea facilităților fiscale în agricultură, măsură avută în vedere de autorități pentru perioada următoare, îi revoltă pe fermieri, care oricum au probleme cu asigurarea forței de muncă.

Cum să reduci o leafă, odată ce ai mărit-o?, declară agricultorii, disperați că găsesc tot mai greu mâna de lucru.  

„Legea aceea oricum a fost strâmbă, dar așa cum a fost a folosit multor agricultori care s-au echilibrat cumva. Au mărit salariile la oameni, i-au ținut aproape, iar acum se începe, ca de obicei, cu cei mai prăpădiți. La alții sunt derogări de câte șase ani. Noi credem că facilitatea asta care a fost pentru agricultură a fost foarte bună pentru cei care au beneficiat de ea. Și-au ținut oamenii aproape și au putut plăti salarii mai bune. Ne miră că începe să se discute așa, de pe o zi pe alta. Eu știam că nu se poate modifica codul fiscal chiar așa, dar sunt gata să pun pariu că se va întâmpla de pe o zi pe alta. Și nu este în regulă. Vor fi niște creșteri de costuri sau reduceri de salarii. Undeva trebuie să ducă chestia asta. Vă închipuiți cum este să reduci acum leafa unui om? Nici nu cred că este posibil, odată ce ai mărit o leafă trebuie să te ții de ea, pentru că fiecare om are socotelile lui, rate, cheltuieli… Eu cred că această facilitate ar fi trebuit aplicată pentru toate salariile mici (…)”, spune Nicolae Sitaru, președintele Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști (FAPPR) din România.

Printre măsurile fiscale pe care Guvernul le are în vedere pentru perioada următoare se numără eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din domeniul agriculturii și construcțiilor, ceea ce a stârnit îngrijorare în rândul oamenilor de afaceri din aceste sectoare.

Procedura de acordare a facilităților fiscale în sectorul agricol și în industria alimentară a fost aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor (MF) nr.1525, publicat în Monitorul Oficial (Partea I) nr.661 din data de 1 iulie 2022.

Facilitatile fiscale pentru sectorul agricol si industria alimentară vizează:

  • scutirea de la plata impozitului pe venit, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor;
  • reducerea cu 3,75 puncte procentuale a cotei de contribuție de asigurări sociale, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor;
  • exceptarea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor.