Nedreptate în sistemul sanitar! ”Guvernul decide continuarea discriminărilor salariale”

Publicat: 12 mai 2023, 11:58, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Nedreptate în sistemul sanitar! ”Guvernul decide continuarea discriminărilor salariale”

Astăzi, 12 mai, este Ziua Internațională a Asistentelor Medicale. Urărilor tradiționale adresate sărbătoritelor, Federația „Solidaritatea Sanitară” le adaugă un semna de alarmă privind situația dramatică în care se află asistentele medicale care lucrează în sectorul public de sănătate din România.

Demersul este cu atât mai relevant în condițiile în care astăzi, de Ziua Internațională a Asistentelor Medicale, Guvernul urmează să adopte Ordonanța de Urgență care, printre altele, blochează creșterea cheltuielilor salariale, având ca efect menținerea asistentelor medicale în situația de discriminare gravă în care se află în acest moment, susțin reprezentanții sindicatului.

O scurtă prezentare a situației

Salariul mediu al asistentelor medicale este în acest moment la același nivel cu salariul mediu de la nivel național (cel valabil pentru toți angajații din România).  Există însă o diferență esențială: marea majoritate a asistentelor medicale lucrează în zilele libere și în turele de noapte (peste 40% din timpul de lucru fiind desfășurat în cadrul acestor programe de lucru atipice). Cu alte cuvinte, deși majoritatea asistentelor medicale asumă afectarea profundă a vieții de familie pentru asigurarea continuității actului medical, prin desfășurarea activității în cadrul unor programe atipice, nivelul veniturilor obținute nu reflectă acest tip de sacrificiu personal făcut în interes public.

Rămânerea în urmă a salarizării asistentelor medicale este generată de două cauze:

  • Salariilor de bază mult mai mici decât ale altor categorii profesionale (coeficienții de ierarhizare foarte mici).
  • Nivelul foarte redus al plății pentru munca efectuată în zilele libere și în timpul nopții.

Actuala formă a legii salarizării afectează cel mai grav asigurarea continuității serviciilor medicale (plata gărzilor suplimentare ale medicilor fiind în aceeași situație), spun sindicaliștii.

Veniturile salariale medii nete ale asistentelor medicale au scăzut continuu atât în raport cu celelalte categorii profesionale din Sănătate cât și în raport cu alte funcții bugetare.

Astfel, așa cum se poate vedea în graficul atașat, raportul dintre veniturile medii nete ale asistentelor medicale și cele ale altor categorii profesionale din sistemul public de sănătate a scăzut în perioada 2013-2023 (scădere accentuată de fapt în perioada 2019-2023) începând cu 0,10 și ajungând până la 0,40. Această situație are drept consecință o rămânere în urmă față de salariile medii nete ale funcțiilor aflate în partea superioară a ierarhiei (ex.: medici) și o creștere a aproprierii față de funcțiile aflate în partea inferioară a ierarhiei (ex. personalul auxiliar sanitar).

De asemenea, după cum se poate observa din tabelul anexat, asistentele medicale absolvente de postliceală au salariul de bază mai mic decât unele funcții cu studii mediii din alte sectoare bugetare. Acest extras din legea nr. 153/2017 evidențiază discriminarea salarială cărora le cad victimă asistentele medicale în raport cu angajați din alte sectoare bugetare.

Nr. AnexaNume scurt AnexăFuncțiaNivel studiiSalariul de bază brutCoeficient
7Autorități și instituții publice finanțate integral din venituri propriiStudii postliceale, maximPL52002,08
7Autorități și instituții publice finanțate integral din venituri propriiStudii medii, maximM51622,06
5JustițieGrefier treapta II (06 luni -5 ani)M45611,82
8AdministrațieCasier trezorier, grad profesional superiorM42591,7
3CulturăMachior,  treapta IM;G41301,65
3CulturăPeruchier, treapta IM;G41301,65
8AdministrațieReferent casier, treapta IAM41301,65
8AdministrațieAsistent veterinar IAM40871,63
8AdministrațieTehnician**) IAM40871,63
8AdministrațieReferent IAM40871,63
8AdministrațieStenodactilografM39501,58
8AdministrațieCasier trezorier, grad profesional principalM39501,58
8AdministrațieArhivar IM39501,58
8AdministrațieAsistent registrator treapta IAM39501,58
8AdministrațieTehnician cadastru treapta IAM39501,58
8AdministrațieReferent treapta IAM39501,58
8AdministrațieCasier trezorier, IM39501,58
8AdministrațieReferentM39501,58
8AdministrațieStenodactilografM39501,58
8AdministrațieAsistent analist treapta II, 4 ani în funcţii economice sau juridiceM39501,58
8AdministrațieReferent, IAM39501,58
8AdministrațieInspector, IAM39501,58
8AdministrațieTehnician, IAM39501,58
8AdministrațieMerceolog, IAM39501,58
8AdministrațieContabil, IAM39501,58
2Sănătate și Asistență SocialăAsistent medical, principal *2)PL39101,57

Suplimentar, creșterea galopantă a inflației a depășit deja creșterile veniturilor salariale în cazul unei bune părți din asistentele medicale.