Luni seara, 1 septembrie 2025, Parlamentul a trăit un maraton fără precedent. În mai puțin de o oră, premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe cinci proiecte de lege majore, în cinci ședințe consecutive de plen. A fost un spectacol scurt și tăios: discursuri fără emfază, huiduieli de la AUR, aplauze de la coaliție, pancarte fluturate în sală și o concluzie amară — reforma adevărată, cea a administrației locale, a fost din nou amânată.

Atmosfera din plen a oscilat între solemnitate și circ. Iar întrebarea care bântuie acum coridoarele Palatului Parlamentului e simplă: mai are România nevoie de Ilie Bolojan ca prim-ministru sau a venit deja momentul altuia?

Pachetul de cinci legi: curățenie cu periuța, nu cu buldozerul

Premierul a vorbit în cinci rânduri, fiecare adresând câte un segment al „pachetului 2”:

• Pensiile magistraților – recunoscute ca fiind „suprarealiste”, cu mediana peste 25.000 lei și multe cazuri sărind de 35.000 lei. Reforma propusă: corecții graduale, cu perioadă de tranziție, astfel încât „curtea sistemului” să nu se prăbușească. Adică un fel de operație făcută cu mănuși sterile, nu cu bisturiul.
• Sănătatea – schimbarea formulei: banii urmează pacientul, nu patul de spital. Obiectiv: să nu mai fie internări fictive pentru „statistică”, ci orientarea către medicina de familie și specialiști. Economie estimată: 3 miliarde de lei.
• Companiile de stat – reorganizarea guvernanței, cu indicatori financiari cuantificabili, reducerea cu o treime a consiliilor de administrație și interdicția ca un funcționar să fie simultan în mai multe CA-uri. Tradus: finalul sinecurii pe bandă rulantă.
• Autoritățile de reglementare (ASF, ANRE, ANCOM) – reducere cu 10% la posturile de specialitate și 30% la posturile de suport, plus tăiere de 30% la salarii și indemnizații. Organigramele devin publice. Un mic tsunami pentru instituții devenite, în timp, burtă moale a statului.
• Finanțele publice – reguli noi pentru ANAF și Vamă, eliminarea firmelor-fantomă (cele „zeci pe același apartament”), creșterea impozitelor pe proprietăți, valorificarea online a bunurilor confiscate. Cu promisiunea câtorva miliarde în plus la buget.

Toate astea au fost prezentate sub aceeași umbrelă: „Nu vând iluzii. Atâta timp cât am sprijinul colegilor și al Parlamentului, merg înainte.”

Ce lipsește din pachet: reforma care ar fi durut cu adevărat

Din tot meniul austerității, reforma administrației locale a dispărut discret. Exact proiectul care ar fi zguduit din temelii primăriile supradimensionate și consiliile județene grase a fost scos de pe ordinea zilei. PSD a refuzat să semneze cecul politic și a împins subiectul pentru 15 septembrie.

Cu alte cuvinte, s-a făcut curățenie în companii și agenții, dar nu și în sacrosanctele primării. Și atunci, cât valorează „asumarea” lui Bolojan? O demonstrație de forță, da, dar una cu margini bine desenate de partenerii de coaliție.

De ce Bolojan e simbolul Reformei Nedorite

În jurul lui Ilie Bolojan nu s-au strâns doar simpatizanți. S-a strâns, ca un nor toxic, și întreaga cohortă de „jegoși” ai sistemului care abia așteaptă să-l vadă plecat. Și nu pentru că nu le-ar plăcea discursul lui „sever dar corect”, ci pentru că îl cred periculos: e singurul care chiar se atinge de sacrosanctele vaci grase din administrație.

De ce deranjează Bolojan?

1. Taie din privilegiile reale. Nu doar din salariile de la ANRE, de pildă, ci din logica sinecurii în sine. Un sistem construit de 30 de ani ca un uriaș hotel all-inclusive pentru clientela politică nu suportă să fie pus la regim.
2. Nu răspunde la comenzile tradiționale. Până acum, orice premier a știut cui „să facă loc” și cui „să închidă ochii”. Bolojan, în schimb, încearcă să fie premierul care dă ordine, nu cel care primește. Asta e o crimă de neiertat într-un stat paralel cu legea.
3. E imprevizibil pentru baronii locali. Dacă reforma administrației trece, primăriile devin mai subțiri, consiliile județene mai slabe, iar baronii pierd controlul resurselor. Ori, în România, resursa publică nu e pentru cetățean, e pentru rețea.

Șmecheria e simplă:

• Cât timp premierii au făcut „reforme cosmetice”, clasa politică a respirat liniștită.
• Când a apărut unul care chiar împinge reforma până la os, toată camarila s-a unit împotriva lui.

De aici și haita de contestatari: parlamentari, primari, șefi de agenții, directori de regii, până și unii din coaliție. Pentru toți aceștia, Bolojan e simbolul unei catastrofe personale. Dacă el reușește, dispar mii de locuri calde și se închide robinetul banilor publici.

De-aia e „Reforma Nedorită”. Pentru noi, cetățenii, e speranța de normalitate. Pentru ei, e Apocalipsa sinecurii.

Spectacolul opoziției: huiduieli și moțiuni „de colecție”

În plen, George Simion a fost în elementul său. A contestat procedura, a cerut ca imnul național să fie cântat de cinci ori („dacă avem cinci ședințe!”), a fluturat pancarte și a promis patru moțiuni de cenzură. AUR acuză „dictatura Bolojan” și vrea să îl pedepsească pe premier pentru „forțarea democrației”.

Partidul Oamenilor Tineri, prin Anamaria Gavrilă, a spus clar: va semna moțiunile AUR, considerând pachetul „un dezastru pentru România”, dar cu o mică notă de realism — reforma pensiilor speciale este necesară.

PSD, partenerul de guvernare, a ales calea ironiei amare: „După ce ai făcut haos, îți iei jucăriile și pleci” sau „imaturitate politică”. Cu alte cuvinte, social-democrații n-au de gând să-l lase pe Bolojan să joace rolul de erou solitar.

„Alt prim-ministru”: între șantaj și ipoteză reală

Aseară, pentru prima dată de la instalarea sa, s-a pus frontal problema: poate România să continue cu Ilie Bolojan la Palatul Victoria?

Premierul a amenințat în weekend că își depune mandatul dacă reformele nu trec. PSD a răspuns tăios, opoziția a sărit imediat cu lozinca „Demisia!”, iar presa a început să rostogolească scenarii.

Este șantajul unei figuri de forță care știe că popularitatea sa e încă ridicată? Sau e primul semnal că Bolojan a ajuns la limita negocierilor în coaliție?

Cert este că momentul de luni seară a demonstrat două lucruri:

1. Premierul are voință și metodă, dar nu are spațiu total de manevră.
2. În lipsa reformei administrației, asumarea rămâne o jumătate de victorie.

Comentariul final: curățenie de vitrină

Asumarea de luni seara nu e lipsită de greutate. Tăierea salariilor sau interdicția sinecurilor în CA-uri sunt măsuri curajoase. Dar în lipsa loviturii mari, la administrația locală, rămânem cu un gust amar.

E un fel de curățenie cu periuța de dinți într-o casă plină de șobolani. Se vede un pic mai ordonat, dar mirosul nu dispare.

Cât despre ideea unui „alt prim-ministru”: ea e, deocamdată, doar o fantomă politică agitată de opoziție. Dar fantomele au prostul obicei să devină reale atunci când coalițiile se fisurează.

Și asta e întrebarea adevărată: cât timp va mai reuși Ilie Bolojan să țină periuța în mână, în timp ce partenerii de coaliție îi scot aspiratorul din priză?

Bolojan, imaginea corectă a Reformei

Dincolo de spectacolul politic și de limitările impuse de coaliție, Ilie Bolojan rămâne astăzi imaginea cea mai coerentă a ideii de reformă. Spre deosebire de toți premierii de după 1989, care au răspuns invariabil unor comenzi de partid sau unor dictate externe, el a încercat să împingă România către o normalitate construită pe reguli și eficiență.

A făcut, realmente, tot ce s-a putut pentru a obține cea mai bună formulă de compromis politic. A negociat până la capăt, a renunțat la orgolii și a acceptat să taie acolo unde se putea tăia. Nu e idealul absolut — dar e, în premieră, un exercițiu de guvernare care nu se subordonează exclusiv calculelor electorale.

Și poate tocmai de aceea pare „altfel”: pentru că într-un sistem în care toți ceilalți au fost doar executanți ai unor comenzi politice inacceptabile, Bolojan a încercat, chiar și cu prețul erorilor, să fie premierul care schimbă logica jocului.

Asumarea lui Bolojan: cinci legi într-o oră, proteste în plen și spectrul unui „alt premier”

Luni seara, 1 septembrie 2025, Parlamentul a trăit un maraton fără precedent. În mai puțin de o oră, premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe cinci proiecte de lege majore, în cinci ședințe consecutive de plen. A fost un spectacol scurt și tăios: discursuri fără emfază, huiduieli de la AUR, aplauze de la coaliție, pancarte fluturate în sală și o concluzie amară — reforma adevărată, cea a administrației locale, a fost din nou amânată.

Atmosfera din plen a oscilat între solemnitate și circ. Iar întrebarea care bântuie acum coridoarele Palatului Parlamentului e simplă: mai are România nevoie de Ilie Bolojan ca prim-ministru sau a venit deja momentul altuia?

Pachetul de cinci legi: curățenie cu periuța, nu cu buldozerul

Premierul a vorbit în cinci rânduri, fiecare adresănd câte un segment al „pachetului 2”:

• Pensiile magistraților – recunoscute ca fiind „suprarealiste”, cu mediana peste 25.000 lei și multe cazuri sărind de 35.000 lei. Reforma propusă: corecții graduale, cu perioadă de tranziție, astfel încât „curtea sistemului” să nu se prăbușească. Adică un fel de operație făcută cu mănuși sterile, nu cu bisturiul.
• Sănătatea – schimbarea formulei: banii urmează pacientul, nu patul de spital. Obiectiv: să nu mai fie internări fictive pentru „statistică”, ci orientarea către medicina de familie și specialiști. Economie estimată: 3 miliarde de lei.
• Companiile de stat – reorganizarea guvernanței, cu indicatori financiari cuantificabili, reducerea cu o treime a consiliilor de administrație și interdicția ca un funcționar să fie simultan în mai multe CA-uri. Tradus: finalul sinecurii pe bandă rulantă.
• Autoritățile de reglementare  (ASF, ANRE, ANCOM) – reducere cu 10% la posturile de specialitate și 30% la posturile de suport, plus tăiere de 30% la salarii și indemnizații. Organigramele devin publice. Un mic tsunami pentru instituții devenite, în timp, burtă moale a statului.
• Finanțele publice – reguli noi pentru ANAF și Vamă, eliminarea firmelor-fantomă (cele „zeci pe același apartament”), creșterea impozitelor pe proprietăți, valorificarea online a bunurilor confiscate. Cu promisiunea câtorva miliarde în plus la buget.

Toate astea au fost prezentate sub aceeași umbrelă: „Nu vând iluzii. Atâta timp cât am sprijinul colegilor și al Parlamentului, merg înainte.”

Ce lipsește din pachet: reforma care ar fi durut cu adevărat

Din tot meniul austerității, reforma administrației locale a dispărut discret. Exact proiectul care ar fi zguduit din temelii primăriile supradimensionate și consiliile județene grase a fost scos de pe ordinea zilei. PSD a refuzat să semneze cecul politic și a împins subiectul pentru 15 septembrie.

Cu alte cuvinte, s-a făcut curățenie în companii și agenții, dar nu și în sacrosanctele primării. Și atunci, cât valorează „asumarea” lui Bolojan? O demonstrație de forță, da, dar una cu margini bine desenate de partenerii de coaliție.

Spectacolul opoziției: huiduieli și moțiuni „de colecție”

În plen, George Simion a fost în elementul său. A contestat procedura, a cerut ca imnul național să fie cântat de cinci ori („dacă avem cinci ședințe!”), a fluturat pancarte și a promis patru moțiuni de cenzură. AUR acuză „dictatura Bolojan” și vrea să îl pedepsească pe premier pentru „forțarea democrației”.

Partidul Oamenilor Tineri, prin Anamaria Gavrilă, a spus clar: va semna moțiunile AUR, considerând pachetul „un dezastru pentru România”, dar cu o mică notă de realism — reforma pensiilor speciale este necesară.

PSD, partenerul de guvernare, a ales calea ironiei amare: „După ce ai făcut haos, îți iei jucăriile și pleci” sau „imaturitate politică”. Cu alte cuvinte, social-democrații n-au de gând să-l lase pe Bolojan să joace rolul de erou solitar.

„Alt prim-ministru”: între șantaj și ipoteză reală

Aseară, pentru prima dată de la instalarea sa, s-a pus frontal problema: poate România să continue cu Ilie Bolojan la Palatul Victoria?

Premierul a amenințat, în weekend, că își depune mandatul dacă reformele nu trec. PSD a răspuns tăios, opoziția a sărit imediat cu lozinca „Demisia!”, iar presa a început să rostogolească scenarii.

Este șantajul unei figuri de forță, care știe că popularitatea sa e încă ridicată?

Sau e primul semnal că Bolojan a ajuns la limita negocierilor în coaliție?

Cert este că momentul de luni seară a demonstrat două lucruri:

Premierul are voință și metodă, dar nu are spațiu total de manevră.

În lipsa reformei administrației, asumarea rămâne o jumătate de victorie.

Curățenie de vitrină?

Asumarea de luni seara nu e lipsită de greutate. Tăierea salariilor la ASF și ANRE sau interdicția sinecurilor în CA-uri sunt măsuri curajoase. Dar în lipsa loviturii mari, la administrația locală, rămânem cu un gust amar.

E un fel de curățenie cu periuța de dinți, într-o casă plină de șobolani. Se vede un pic mai ordonat, dar mirosul nu dispare.

Cât despre ideea unui „alt prim-ministru”: ea e, deocamdată, doar o fantomă politică agitată de opoziție. Dar fantomele au prostul obicei să devină reale atunci când coalițiile se fisurează.

Și asta e întrebarea adevărată: cât timp va mai reuși Ilie Bolojan să țină periuța în mână, în timp ce partenerii de coaliție îi scot aspiratorul din priză?

Bolojan, imaginea aproximativ corectă a Reformei

Dincolo de spectacolul politic și de limitările impuse de coaliție, Ilie Bolojan rămâne astăzi imaginea cea mai coerentă a ideii de reformă. Spre deosebire de toți premierii de după 1989, care au răspuns invariabil unor comenzi de partid sau unor dictate externe, el a încercat să împingă România către o normalitate construită pe reguli și eficiență.

A făcut, realmente, tot ce s-a putut pentru a obține cea mai bună formulă de compromis politic.

A negociat până la capăt, a renunțat la orgolii și a acceptat să taie acolo unde se putea tăia. Nu e idealul absolut — dar e, în premieră, un exercițiu de guvernare care nu se subordonează exclusiv calculelor electorale.

Și poate… tocmai de aceea… pare „altfel”:

Pentru că într-un sistem în care toți ceilalți au fost doar executanți ai unor comenzi politice inacceptabile, Bolojan a încercat, chiar și cu prețul erorilor, să fie premierul care schimbă logica jocului.