Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Spania

Publicat: 23 sept. 2021, 20:36, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Spania
spania, madrid

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează românii care călătoresc în Spania că vineri vor fi în vigoare alerte meteo de vreme severă în mai multe regiuni. Agenția Meteorologică spaniolă a emis coduri portocaliu și galben de precipitații, furtuni și vânt de coastă.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania că Agenția Meteorologică spaniolă a emis, pentru vineri, Coduri portocaliu și galben de precipitații, furtuni și vânt de coastă.

Un Cod portocaliu de ploi abundente a fost emis pentru comunitatea Castilla y Leon, unul galben de precipitații abundente și furtuni pentru comunitățile Madrid, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura și Navarra.

Un Cod galben de ploi abundente va fi în vigoare pentru Comunitatea Valenciană, iar altul de furtună și vânt de coastă pentru comunitatea Galiția.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă români să consulte în permanență informațiile comunicate de autoritățile spaniole în acest sens și să respecte cu strictețe instrucțiunile și avertismentele acestora.

În caz de urgență, cetățenii români care se află în zonele afectate pot contacta autoritățile spaniole competente, apelând telefonul de urgență 112.