Au ajuns să cunoască oraşul: LILIECII, la fel ca oamenii

Liliecii frugivori, la fel ca oamenii, alcătuiesc o hartă cognitivă vizuală a spaţiului înconjurător, pe baza unor repere evidente. Și, dacă citim mai mult despre ceea ce au descoperit recent cercetătorii pe acest subiect, Batman nu mai pare doar un personaj de film…

Cercetătorii israelieni au constatat că liliecii navighează în mod similar oamenilor, cu ajutorul vederii excelente, a unei ”hărţi” cognitive flexibile şi a memoriei spaţiale avansate, conform agenţiei Xinhua. Descoperirile sunt incluse în două studii recente, conduse de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv şi Universitatea Ebraică din Ierusalim, ambele publicate zilele acestea în jurnalul ştiinţific Science.

Astfel, liliecii sunt consideraţi cei mai buni navigatori. Ei parcurg în zbor zeci de kilometri în doar câteva ore şi sunt capabili să revină la punctul de plecare. În primul studiu, cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv au monitorizat douăzeci şi două de exemplare de liliac frugivor din Tel Aviv, de la naştere până la maturitate. Cercetătorii au indicat că intenţionează să dezvolte cel mai mic GPS din lume prin studierea deplasării liliecilor.

Creează scurtături pe trasee

În plus, liliecii au ajuns să cunoască oraşul în funcţie de structurile mari, unice, precum Turnurile Azrieli sau Centrul Dizengoff, în aproape acelaşi mod în care se orientează oamenii din oraş. Principala dovadă a existenţei acestei hărţi cognitive, potrivit echipei de cercetători, a fost capacitatea liliecilor de a crea scurtături pe trasee.

În cel de-al doilea studiu, o echipă comună de cercetători de la Universitatea Ebraică şi Universitatea din Tel Aviv au monitorizat exemplare sălbatice de liliac frugivor egiptean, care plecau noaptea pentru a se hrăni în Valea Hula, situată în zona de nord-est, conform agerpres.ro. S-a constatat că liliecii făceau acest lucru folosind o memorie spaţială avansată şi o cartografiere cognitivă flexibilă a pomilor fructiferi, a peşterilor şi a altor obiective situate în zona lor de hrănire. Această ”hartă” le permitea liliecilor să-şi amintească destinaţiile favorabile şi să poată reveni la acestea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...