Au mai rămas două luni până când toate caloriferele din sistemul centralizat de termoficare trebuie si aibă repartitoare

Publicat: 26 oct. 2022, 13:34, de Aurel Drăgan, în SOCIAL , ? cititori
Au mai rămas două luni până când toate caloriferele din sistemul centralizat de termoficare trebuie si aibă repartitoare
Sursa foto: telem.ro

Repartitoarele de căldură trebuie instalate până la 31 decembrie 2022, iar cei care nu le vor avea anul viitor vor fi pasibili de amendă, cu o valoare de până la 1.000 de lei.

Asta spune legea. În mod normal, la capacitatea de instalare a repartitoarelor, este evident că nu toate caloriferele vor fi pregătite. La fel cum nici amenzi nu se vor da pentru lipsa lor. De altfel, nici nu este prea clar cine va verifica apartamentele pentru a da amenzi.

Dar este clar că anul viitor vor trebui montate. În București, spre exemplu, sunt 275.000 de apartamente care nu au repartitoare, iar instalarea la toate va reprezenta un efort consistent din partea companiilor de profil.

Un efort considerabil va fi cel financiar având în vedere că instalarea unui repartitor costa 125 de lei, adică 500 de lei pentru apartament de două camere.

De asemenea, din 2027 vor fi obligatorii repartitoarele cu citire de la distanță pentru cei care nu au încă aparate cu această disponibilitate.