AUR atacă din nou Guvernul: Diana Buzoianu, vizată de o moțiune pe tema hidrocentralelor

Publicat: 17 sept. 2025, 17:59, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
AUR atacă din nou Guvernul: Diana Buzoianu, vizată de o moțiune pe tema hidrocentralelor

Partidul AUR continuă seria moțiunilor depuse împotriva membrilor Cabinetului, deși precedentele inițiative au fost respinse. De această dată, ținta este ministrul Mediului, Diana Buzoianu, acuzată de opoziție că ar împiedica finalizarea unor hidrocentrale începute înainte de 1989, proiecte considerate esențiale pentru securitatea energetică a României.

Ce reclamă AUR prin moțiune

În plenul Camerei Deputaților, AUR a anunțat miercuri depunerea unei moțiuni simple împotriva Dianei Buzoianu. Textul documentului are titlul „Stabilirea securităţii energetice a României prin politici de mediu ce obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor, începute înainte de 1989”.

Deputatul Valeriu Munteanu, cel care a prezentat inițiativa de la tribuna Parlamentului, a spus că România se confruntă în prezent cu o vulnerabilitate energetică majoră, după ce a devenit, în 2025, net importatoare de energie electrică. Potrivit acestuia, deficitul ar fi ajuns la aproximativ 2,4 TWh doar în primul semestru al anului.

El a adăugat că această situație se reflectă direct în facturile populației și în competitivitatea economiei, iar recenta majorare a TVA-ului de la 19% la 21%, decisă în august, a accentuat problemele.

„România a devenit în 2025 net importatoare de energie electrică, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh doar în primul semestru şi cu unele dintre cele mai mari preţuri SPOT din Uniunea Europeană. Această vulnerabilitate afectează direct facturile cetăţenilor şi competitivitatea economică, iar creşterea TVA-ului de la 19% la 21% în august nu a făcut decât să adâncească problemele”, a spus Valeriu Munteanu.

Hidrocentrale începute înainte de 1989, dar neterminate

În continuare, parlamentarul AUR a susținut că proiectele hidroenergetice începute înainte de 1989 și realizate în proporție de peste 75% rămân blocate din cauza Ministerului Mediului.

Munteanu a amintit că, prin Ordonanța de Urgență 175/2022, aceste investiții au fost declarate de interes public major, însă, în opinia sa, instituția condusă de Diana Buzoianu tergiversează procedurile și transmite mesaje care descurajează continuarea lucrărilor.

„Finalizarea hidrocentralelor, începute înainte de 1989, lucrări deja realizate în proporţie de peste 75% şi declarate prin Ordonanţa de Urgenţă 175/2022 drept de interes public major, este blocată de Ministerul Mediului, care tergiversează avize şi transmite mesaje publice descurajatoare”, a afirmat deputatul AUR.

Declarațiile ministrului Mediului, motiv de controversă

Un alt punct contestat de opoziție se referă la pozițiile publice exprimate de Diana Buzoianu. Potrivit AUR, ministrul Mediului ar fi sugerat că hidrocentralele aflate în discuție ar putea fi înlocuite cu parcuri fotovoltaice, de opt ori mai ieftine.

Această declarație a stârnit critici dure, AUR susținând că astfel de comparații ignoră rolul strategic al hidroenergiei.

„Declaraţiile recente ale ministrului Mediului, reprezentanta USR, doamna Diana Buzoianu, potrivit cărora cele patru hidrocentrale din perioada comunistă pot fi înlocuite cu parcuri fotovoltaice de opt ori mai ieftine, ignoră rolul hidroenergiei în securitatea energetică şi care oferă echilibru, durată de viaţă, rezilienţă la condiţii meteo, protecţie împotriva inundaţiilor, lucruri pe care panourile fotovoltaice, oricât de moderne, nu le pot oferi”, a spus Valeriu Munteanu.