AUR depune plângere penală la DNA. Simion acuză liberalii că ar fi încercat mituirea parlamentarilor AUR

Publicat: 04 oct. 2021, 16:28, de Narcis Popescu, în Intern , ? cititori
AUR depune plângere penală la DNA. Simion acuză liberalii că ar fi încercat mituirea parlamentarilor AUR

Liderul AUR susține că are înregistrări audio și video cu convorbiri ale parlamentarilor AUR cu liberalii, în cadrul cărora, PNL-știi au încercat negocierea votului la moțiunea de cenzură. Unul dintre parlamentarii AUR care a fost contactat este deputatul Titi Stoica.

Surse din partidul lui Simion susțin că un deputat liberal i-ar fi promis lui Stoica ”posturi în deconcentrate pentru rude și prieteni”.

George Simion, co-președintele AUR, a declarat luni la Palatul Parlamentului că mai mulți dintre parlamentarii din formațiunea sa au fost contactați de liberali în vederea negocierii votului acestora de la moțiunea de cenzură.

”Vă prezentăm mai târziu filmările, am depus deja plângere la DNA. Noi nu suntem de vânzare și facem totul public. Colegii sunt în drum spre DNA, nu știu dacă au ajuns”, a spus liderul AUR, acuzând tentative de mituire ale parlamentarilor AUR.

Simion a negat că ar exista înregistrări inclusiv cu Florin Cîțu. Liderii AUR au anunțat că parlamentarii acestui partid vor vota cu bilele la vedere moțiunea de cenzură de marți.

UPDATE:

George Simion a publicat pe YouTube înregistrarea la care face referire:

Deputatul Titi Stoica a declarat la Antena 3 că nu este vorba de nicio mită oferită și nu a discutat despre ce susține liderul AUR.