Aur pentru echipa României la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică

România a cucerit medaliile de aur în proba de grup, sâmbătă, la cea de-a 16-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Baku.

Echipa de gimnastică aerobică a României, formată din Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici şi Mihai Alin Popa a cucerit medaliile de aur în proba de grup a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică din Baku (Azerbaidjan).

Cei patru sportivi, care încheiaseră calificările cu cea mai mare notă, s-au impus în finală cu 22,583 puncte, potrivit site-ului Federaţiei Române de Gimnastică.

Bilanţul României la Baku a fost completat de argintului obţinut la echipe şi bronzul din proba de trio.

Gabriel Bocşer a ratat medalia de bronz la individual masculin pentru 0,2 puncte, terminând pe locul al patrulea.

Pe 4, cu 17,700, s-au clasat şi cele 8 gimnaste care au concurat la aerobic dance: Bianca Becze, Sandra Dincă, Alina Radu, Sarmiza Niculescu, Roberta Pleşa, Flavia Sentea, Selena Şotângă şi Steliana Stoenescu.

Sarmiza Niculescu şi David Gavrilovici au încheiat pe locul 8 la cuplu, fiind notaţi cu 20,250.

Nu mai puţin de 65 de medalii, dintre care 25 de aur, au câştigat sportivii români la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică din 1995 până în prezent.

Gimnaştii români mai au în acest an o competiţie de top, Campionatele Europene de la Pesaro (Italia), în perioada 17-19 septembrie.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...