AUR, PSD și „premierul poporului”: între calcule reci și iluzia unei guvernări alternative

O guvernare AUR–PSD se înscrie, deocamdată, la capitolul divertisment politic – exact condimentul de care n-am avea nevoie, dacă vrem să evităm prăbușirea completă. Și totuși, în logica tranzacțională a scenei românești, ipoteza nu poate fi exclusă. Dacă ar deveni realitate, ar fi momentul în care discursul suveranist ar trebui să lase loc acțiunii concrete: rezolvarea unei crize bugetare istorice.

Contextul politic real

George Simion a aruncat în spațiul public ideea unei guvernări AUR–PSD din toamnă, cu Călin Georgescu premier. Declarația vine într-un moment în care PSD, condus acum de Sorin Grindeanu, încearcă să-și stabilizeze poziția după pierderea prezidențialelor și după valul de frământări interne din ultimele luni.

Grindeanu a moștenit un partid fragmentat în facțiuni: una pro-europeană, pragmatică, și alta care cochetează cu mesajele naționalist-suveraniste. În acest context, Simion speculează vulnerabilitatea și încearcă să forțeze PSD să-și definească tabăra.

Ce are substanță în scenariul Simion

• Tensiuni reale în PSD – există grupuri de nemulțumiți care ar putea vedea în AUR un partener temporar pentru a schimba echilibrul intern al puterii.
• PSD-ul lui Grindeanu este pragmatic – dacă ar avea nevoie de voturile AUR pentru a rămâne la guvernare sau pentru a înlătura un guvern interimar ostil, nu ar exclude discuții informale.
• Moțiunea de cenzură nu e exclusă – istoricul parlamentar românesc arată că moțiunile sunt uneori pretexte pentru realinieri bruște, cu transfugi-cheie.

17:14, 07.08.2025 • POLITICĂ

George Simion, declarație-surpriză. Liderul AUR vorbește despre alegeri anticipate

21:47, 06.08.2025 • ECONOMIE

Țara care întrece Banca Centrală Europeană la aur. Cumpărături-record în 2025

Ce rămâne improbabil

• PSD să accepte oficial un premier AUR – Grindeanu este cunoscut pentru stilul de control al deciziei executive și nu ar ceda funcția-cheie unui outsider fără anvergură în administrația centrală și fără rețele interne PSD.
• Guvern exclusiv PSD–AUR – fără un sprijin suplimentar din PNL sau alte grupuri parlamentare, o astfel de coaliție ar fi fragilă.
• Calendarul „din toamnă” – mai degrabă un instrument de presiune publică și mobilizare internă pentru AUR, decât un termen operațional realist.

Logica lui Simion

• Atrage atenția în perioada de vară politică – când agenda e subțire, un anunț de guvernare comună provoacă imediat reacții.
• Testează PSD-ul lui Grindeanu – îl pune în fața unei dileme: se apropie de AUR pentru a nu pierde facțiunea suveranistă din partid sau respinge public ideea și riscă să își învrăjbească o parte din baza electorală rurală.
• Mobilizează nucleul dur al AUR – cu numele lui Călin Georgescu, un simbol al discursului anti-globalist, pro-suveranitate.

Riscurile pentru PSD-ul condus de Grindeanu

• Cost extern – orice deschidere față de AUR ar tensiona relația PSD cu partenerii europeni, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate financiară și politică pentru a accesa fonduri UE.
• Pierderea electoratului moderat – orașele mari și clasa de mijloc pot penaliza o astfel de asociere, mai ales în contextul economic delicat.
• Instabilitate – guvernarea cu un partener lipsit de disciplină parlamentară poate duce la crize repetate.

Verdict

Scenariul AUR–PSD cu Călin Georgescu premier, „din toamnă”, este în acest moment o armă de presiune mediatică a lui George Simion, nu un plan operațional maturizat. Cu toate acestea, Grindeanu va trebui să răspundă, fie printr-o respingere clară, fie prin semnale discrete către aripa naționalistă din PSD.

Dacă tensiunile interne din PSD vor escalada și contextul economic va fi instabil, o alianță tactică, chiar de scurtă durată, nu poate fi exclusă. Dar e mult mai probabil ca Grindeanu să încerce alte formule parlamentare înainte de a valida oficial o guvernare cu AUR.

Guvernarea AUR–PSD cu Călin Georgescu premier: cum ar gestiona criza bugetară și ce ar însemna asta în viața de zi cu zi

1. taxe mai mari pentru banii scoși din țară

Ce ar face: ar pune o taxă mai mare pe toate plățile pe care firmele din România le fac către „sediul central” din altă țară sau către firme înrudite din paradisuri fiscale (zone unde impozitele sunt foarte mici).
De ce: ca să oprească metoda prin care marile companii își mută profitul în afara țării sub forma unor plăți pentru „consultanță” sau „licențe de marcă”.
Cum ne-ar afecta: ar putea aduce miliarde la buget, dar există riscul ca aceste firme să crească prețurile pentru clienți sau să reducă investițiile.

2. impozit pe vânzări pentru giganții din economie

Ce ar face: ar introduce o taxă mică (0,3–1%) pe toate vânzările marilor rețele de magazine, companiilor din energie sau băncilor.
De ce: pentru că aceste domenii fac profituri mari chiar și în criză și ar fi obligate să contribuie mai mult.
Cum ne-ar afecta: pe termen scurt, aduce bani la buget. Pe termen mediu, o parte din costuri ar putea fi transferată către consumatori prin scumpiri.

3. mai multe taxe pe exploatarea resurselor

Ce ar face: ar crește redevențele (taxele) pe lemn, minereuri, pietriș, apă, energie și ar pune o taxă suplimentară atunci când prețurile acestor resurse cresc brusc.
De ce: pentru a lua o parte mai mare din câștig atunci când firmele exploatează resursele naturale ale României.
Cum ne-ar afecta: ar putea aduce bani mulți statului, dar există riscul ca unele exploatări să se oprească sau să își reducă activitatea dacă devin prea scumpe.

4. fabricarea în țară a unei părți din marile contracte

Ce ar face: orice contract mare (de exemplu, pentru arme, autostrăzi, trenuri) ar trebui să fie realizat în proporție de cel puțin 30–40% cu producție în România.
De ce: pentru ca banii plătiți de stat să se întoarcă în economie sub formă de salarii și taxe locale.
Cum ne-ar afecta: pe termen lung, ar crea locuri de muncă. Pe termen scurt, proiectele ar putea dura mai mult și ar fi mai scumpe, pentru că nu toate produsele pot fi fabricate aici imediat.

5. taxă specială pentru bănci

Ce ar face: ar impune o taxă pe activele băncilor (valoarea totală a împrumuturilor, investițiilor și altor bunuri), cu excepția creditelor pentru firmele mici și mijlocii.
De ce: pentru a lua o parte din profitul obținut de bănci în perioade cu dobânzi mari.
Cum ne-ar afecta: băncile ar putea crește costurile creditelor, ceea ce ar lovi firmele și persoanele care vor să se împrumute.

6. luarea banilor din companiile de stat

Ce ar face: ar obliga companiile de stat să dea dividende mult mai mari către buget și să oprească investițiile care nu sunt urgente.
De ce: pentru a obține rapid bani de cheltuit pentru pensii, salarii sau investiții esențiale.
Cum ne-ar afecta: pe termen scurt, bugetul ar fi ajutat. Pe termen lung, companiile respective ar putea rămâne cu echipamente învechite și ar pierde din competitivitate.

7. împrumuturi de la populație

Ce ar face: ar lansa titluri de stat (obligațiuni) pentru populație, cu dobânzi atractive, promovate ca o „investiție patriotică”.
De ce: pentru a lua bani din economiile cetățenilor și a reduce împrumuturile din străinătate.
Cum ne-ar afecta: cei care au economii ar putea câștiga dobânzi bune, dar statul ar trebui să plătească mai mult pentru acești bani în anii următori.

8. renegocierea contractelor de concesiune

Ce ar face: ar verifica toate contractele prin care firmele private folosesc resurse publice (porturi, autostrăzi, utilități) și ar încerca să le renegocieze sau să ceară plăți în avans.
De ce: pentru a obține mai mulți bani imediat.
Cum ne-ar afecta: ar putea aduce sume importante la buget, dar firmele respective s-ar putea retrage sau ar putea cere despăgubiri, ceea ce ar costa tot statul.

9. înghețarea facilităților fiscale

Ce ar face: nu ar mai da noi scutiri de taxe și ar verifica dacă cele existente (pentru IT, construcții, agricultură) aduc într-adevăr beneficii. Cele ineficiente ar fi eliminate.
De ce: pentru a opri pierderile de venituri din cauza scutirilor.
Cum ne-ar afecta: unele sectoare ar putea pierde personal calificat sau ar fi obligate să plătească salarii mai mari pentru a păstra angajații.

10. cumpărăm de la noi, nu din afară

Ce ar face: la licitațiile publice, ar favoriza firmele din România prin cerințe legate de lanțul scurt de aprovizionare, întreținere locală și amprentă de carbon redusă.
De ce: pentru ca banii cheltuiți de stat să rămână în economie.
Cum ne-ar afecta: ar ajuta firmele locale, dar ar putea limita concurența și ar putea duce la prețuri mai mari.

11. vânzarea unei părți din companiile de stat

Ce ar face: ar lista la bursă pachete mici (10–15%) din câteva companii mari de stat și ar pune banii într-un fond care să investească și să aducă profit anual.
De ce: pentru a obține bani imediat, dar și venituri recurente din investiții.
Cum ne-ar afecta: am avea un fond suveran, dar și riscul ca statul să piardă controlul parțial asupra unor companii strategice dacă vinde prea mult.

12. tăierea cheltuielilor cu aparatul administrativ

Ce ar face: ar comasa agenții, ar reduce numărul de membri din consiliile de administrație ale instituțiilor publice și ar plafona indemnizațiile.
De ce: pentru a opri risipa din aparatul birocratic.
Cum ne-ar afecta: ar aduce economii reale, dar ar provoca rezistență din partea celor care își pierd funcțiile sau privilegiile.

Bani rapizi, dar cu preț mare

Un guvern AUR–PSD cu Călin Georgescu premier ar merge pe o strategie agresivă de aducere rapidă a banilor la buget: taxe noi pentru giganții economiei, stoarcerea companiilor de stat, exploatarea mai intensă a resurselor și atragerea de împrumuturi interne. Ar fi o schimbare radicală față de abordarea actualului guvern Bolojan, care caută echilibru, predictibilitate și respectarea regulilor europene.

Pe termen scurt, acest plan ar putea acoperi golul bugetar.

Pe termen lung, riscul este să avem o economie mai scumpă, investiții mai puține, relații tensionate cu partenerii externi și un cost mai mare al finanțării. E soluția „bani acum, probleme mai târziu” – iar prețul real îl vom plăti toți.

Cum ar resimți populația o guvernare AUR–PSD cu măsuri suveraniste dure

Efectul acestor măsuri nu ar fi doar economic, ci și psihologic. Într-o țară deja tensionată de scumpiri, lipsă de încredere și polarizare politică, o guvernare care vine cu schimbări bruște și cu un ton de „mobilizare națională” ar produce reacții în lanț, diferite pe segmente de populație.

1. efectul „în sfârșit cineva le face ceva marilor firme”

O parte din populație, mai ales din mediul rural și din zonele defavorizate, ar primi cu entuziasm ideea de a pune taxe suplimentare pe marile corporații, bănci și companii străine. Sentimentul ar fi unul de satisfacție morală – „plătesc și ei, nu doar noi” – chiar dacă efectele indirecte (scumpiri, investiții amânate) ar apărea în câteva luni. Psihologic, ar fi momentul de glorie al guvernului, cu un val de popularitate inițial.

2. efectul „statul protector”

Promovarea ideii că statul „ia înapoi ce e al românilor” – prin redevențe mai mari, producție locală și control sporit asupra resurselor – ar activa un sentiment de siguranță colectivă. Românii ar percepe aceste gesturi ca pe o recuperare a demnității naționale. În primele luni, acest tip de discurs ar consolida sprijinul pentru guvern, mai ales printre votanții care deja privesc cu scepticism UE și investitorii străini.

3. șocul prețurilor și primele dezamăgiri

Odată ce băncile, marile lanțuri de magazine sau furnizorii de energie ar începe să transfere costurile noilor taxe către consumatori, entuziasmul inițial s-ar diminua. Psihologic, românii sunt sensibili la scumpirile bruște – iar dacă acestea sunt percepute ca rezultat direct al guvernării, popularitatea ar scădea rapid. Ar apărea sentimentul că „plătim tot noi”, iar narativul guvernului ar trebui să găsească vinovați externi pentru a nu pierde controlul.

4. sentimentul de „ne-am răzbunat, dar ne-am izolat”

Dacă măsurile ar tensiona relațiile cu UE și ar duce la suspendarea unor fonduri europene, în mediul urban educat ar apărea rapid un sentiment de îngrijorare și frustrare. Acest segment de populație, mai conectat la piețele internaționale, ar percepe guvernul ca pe un factor de risc și instabilitate. În schimb, nucleul dur suveranist ar interpreta izolarea drept o victorie politică – „nu mai depindem de Bruxelles”.

5. euforia „bani înapoi în țară” vs. realitatea „bani mai puțini în buzunar”

Măsuri precum superdividendele din companiile de stat sau bondurile suverane pentru populație ar crea o impresie de implicare directă – oamenii ar simți că „participă la salvarea țării” și că primesc ceva în schimb (dobânzi, dividende). Însă, pe termen mediu, când inflația și scumpirile ar eroda aceste câștiguri, ar apărea dezamăgirea și neîncrederea, un fenomen frecvent în economiile cu politici populist-intervenționiste.

6. polarizarea extremă

Un astfel de guvern ar accentua divizarea psihologică a societății:

• Tabăra pro-guvern: ar vedea măsurile ca pe o luptă istorică pentru „recâștigarea țării”, ar tolera disconfortul economic în numele unui scop mai mare.
• Tabăra anti-guvern: ar percepe guvernul ca pe o amenințare la stabilitatea economică și poziția României în lume, ar ieși în stradă și ar crea o presiune constantă.

Această polarizare ar deveni un mecanism de supraviețuire politică pentru guvern: susținătorii fideli ar fi mobilizați împotriva unui „dușman comun” (multinaționale, Bruxelles, „sistemul”), iar criticii ar fi marginalizați ca „trădători” sau „agenți străini”.

7. efectul de uzură rapidă

Românii au o toleranță scăzută la instabilitate economică prelungită. Dacă, după 6–9 luni, nu s-ar vedea o îmbunătățire concretă a nivelului de trai – locuri de muncă mai bine plătite, prețuri mai stabile, servicii publice mai bune – sprijinul popular s-ar eroda accelerat. Psihologic, dezamăgirea post-euforie este mai dură decât lipsa de entuziasm inițial.

În esență:

o guvernare AUR–PSD cu măsuri suveraniste dure ar începe cu un val de popularitate, alimentat de satisfacția morală a „luării de la cei mari”. Dar acest capital emoțional s-ar evapora rapid dacă oamenii ar constata că scumpirile, izolarea și lipsa investițiilor le afectează direct viața. În loc de sentimentul de „ne-am recâștigat țara”, ar putea apărea cel de „am pierdut și ce aveam”.