Avertizare Ro-Alert de „cădere a unor obiecte din spațiul aerian”, azi noapte în Tulcea și Galați

Publicat: 30 sept. 2023, 07:43, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
Avertizare Ro-Alert de „cădere a unor obiecte din spațiul aerian”, azi noapte în Tulcea și Galați

Locuitorii de la granița cu Ucraina, din județele Tulcea și Galați au primit avertismente pe mobil de cădere a unor obiecte din spațiul aerian. Martorii spun că s-au auzit zgomote de avioane.

Un nou mesaj Ro-Alert a fost emis, vineri seară, pentru localităţile din toată zona de nord a judeţului Tulcea şi zona de graniţă a judeţului Galaţi, prin care oamenii sunt avertizaţi că ar putea cădea obiecte din spaţiul aerian şi sunt sfătuiţi să se adăpostească.

La Galaţi au fost declanşate căutări după ce un apel la 112 a semnalat că ar fi căzut un obiect într-o zonă din apropierea oraşului. Conform prefectului judeţului Galaţi, zona a fost izolată. 

Mesajul, trimis în jurul orei 11:45, este unul de informare și prevede recomandări de protecție pe care locuitorii din zona vizată trebuie sa le ia de urgență. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă, ori să rămână în casă, departe de geamuri.

MApN: „Am detectat noi drone rusești”

„În noaptea de 29 spre 30 septembrie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina.

În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean,  în proximitatea graniței cu România, Ministerul Apărării Naționale a alertat forțele aflate în Serviciul Poliție Aeriană și a notificat, începând cu ora 22.38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din Județele Tulcea și Galați.

Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galați.

Ca urmare, forțe ale ISU, Poliției și Poliției de Frontieră au fost redirecționate către zonele din proximitatea municipiului Galați unde a fost înregistrat semnalul radar respectiv. Până la acest moment, nu au fost identificate obiecte căzute din spațiul aerian pe teritoriul național. Căutările vor continua și în cursul acestei zile.

La ora 01.41, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Vom reveni cu detalii, în funcție de evoluția situației”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.