Avioane RAF zboară în Europa de Est, ca răspuns la mişcarea de trupe a Rusiei la graniţa cu Ucraina

Publicat: 13 apr. 2021, 14:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Avioane RAF zboară în Europa de Est, ca răspuns la mişcarea de trupe a Rusiei la graniţa cu Ucraina

Noaptea trecută, şefi ai Statului Major al Apărării din Marea Britanie au confirmat că avioanele RAF vor survola spaţiul din zona Mării Negre într-o misiune de poliţie aeriană.

Potrivit DailyMail, avioanele vor părăsi baza lor din Marea Britanie săptămâna aceasta.

În timp ce Ministrul Apărării susţine că această misiune este una de rutină, ea vine într-o perioadă complicată şi încărcată de conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

Noaptea trecută, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că încă aşteaptă să poarte o discuţie cu Putin, la aproape 3 săptămâni după ce patru dintre militarii lui şi-au pierdut viaţa într-un atac din partea trupelor ruseşti.

Conform datelor furnizate de guvernul ucrainian, Rusia a trimis 41.000 de trupe la graniţa de est a Ucrainei, şi 42.000 în Crimeea; şi cifrele „continuă să crească”.