Nervi la Băneasa! Un avion Ryanair, blocat mai mult de o oră, după aterizare

Publicat: 08 ian. 2024, 21:51, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Nervi la Băneasa! Un avion Ryanair, blocat mai mult de o oră, după aterizare

Un avion programat să aterizeze pe Aeroportul Otopeni a fost direcționat către Aeroportul Băneasa, iar pasagerii au fost ținuți în aeronavă mai mult de o oră, fără a primi explicații din partea echipajului.

200-250 de pasageri s-ar fi aflat într-un avion Ryanair blocat pe Aeroportul Băneasa. Nu se pot da jos pentru că nu are cine să facă această procedură.

Compania aeriană ar fi ales să aterizeze pe Băneasa, pentru că nu puteau să stea în aer încă 40 de minute, ar fi transmis Aeroportul Otopeni, potrivit sursei citate. Aeroportul Otopeni era închis pentru curățarea pistei.

„Suntem ameninţaţi cu poliţia, în cazul în care mai vorbim la telefon (n.r. cu presa) sau în cazul în care filmăm personalul de serviciu care nu ne-a dat informaţii. Se pare că ne pregătim de o decolare cândva, ceea ce mi se pare foarte periculos. Este zăpadă depusă pe pista de la Băneasa! Vor să ne ducă de la Băneasa la Otopeni. Sunt trei persoane cu dizabilităţi în avion şi peste 20 de copii. Avionul e plin. Se pare că s-a făcut realimentarea cu pasagerii la bord. Mă sună părinții de acasă. Am sunat la 112 să facem reclamație. Nu ne lasă să ne ridicăm. Nu am avut nicio scară la ușa avionului. Suntem prizioneri. Nu are pe unde să vină poliția. Mi se confirmă că a fost alimentat cu kerosen avionul, aici”, spune un pasager, la Antena 3.

„Ni s-a comunicat, la aterizare, că Otopeniul este închis 30 de minute şi că aeronava nu mai are kerosen ca să survoleze 20 de minute. Când am aterizat aici, personalul de serviciu ne-a comunicat că nu există personal să descarce avionul şi stăm ca nişte animale în avion, de o oră şi jumătate. Am încercat să sunăm peste tot, nu răspunde nimeni nicăieri. Mi se pare ireal să nu ai personal de serviciu”, a spus un pasager, la România TV.