Avioanele lui Ceaușescu și Iliescu, scoase la licitație. Prețul de pornire e la nivel de Duster full-option

Publicat: 12 mai 2021, 13:19, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Avioanele lui Ceaușescu și Iliescu, scoase la licitație. Prețul de pornire e la nivel de Duster full-option

Rombac „Super One-Eleven”, fostul avion folosit de Nicolae Ceaușescu și avionul prezidențial „Negrești”, folosit pentru zborurile lui Ion Iliescu, au fost scoase la licitație. Prețul de pornire, în fiecare dintre cazuri, este de doar 25.000 de euro, cam cât o Dacia Duster full-option.

Cele două avioane sunt puse în licitație în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia. Piesele scoase la licitație joi, 27 mai, ora 18.30, în cadrul licitației „All-Star Game” organizate de Artmark, pot fi vizionate începând de miercuri fie în catalogul online al licitației, pe www.artmark.ro, fie fizic pe platforma Aeroportului Internațional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.

Rombac „Super One-Eleven”, avionul dictatorului Ceaușescu

În august 1982 era prezentat public primul și singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven), iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiași an pe aeroportul Băneasa, în fața întregii conduceri a statului român.

Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, iar prima cursă externă a acestui aparat a fost efectuată în martie același an pe ruta București-Londra.

Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate în țara noastră la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

Avionul „Super One-Eleven” a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu timp de 4 ani, între 1986 și 1989. 

Deşi a fost exploatat ani buni, chiar şi în zone de zbor dificile, niciun aparat construit la comanda lui Nicolae Ceaușescu nu s-a prăbuşit şi niciun pasager nu a murit la bord. De-a lungul istoriei aviației mondiale, există foarte puține tipuri de aeronavă care să aibă cifra zero în dreptul accidentelor mortale”, se arată în comunicatul de presă transmis de Artmark.

Ultimul Rombac 1-11, primul avion al președintelui Ion Iliescu

Alături de modelul „Super One-Eleven” ce a aparținut lui Nicolae Ceaușescu este scos la licitație și avionul prezidențial „Negrești”, folosit pentru zborurile prezidențiale din timpul primului mandat al președintelui Ion Iliescu.

Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989 și are prețul de pornire de 25.000 de euro.

Având în vedere raritatea extremă a acestor modele și însemnătatea modelului pentru istoria tehnică a României, cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural național mobil, categoria tezaur.