Avocatul Poporului: Accesul la servicii medicale de psihiatrie pediatrică este limitat

Publicat: 17 iun. 2021, 15:45, de Mădălina Bălăceanu, în Sănătate , ? cititori
Avocatul Poporului: Accesul la servicii medicale de psihiatrie pediatrică este limitat

Instituţia Avocatul Poporului a anunţat că accesul la servicii medicale de psihiatrie pediatrică este unul limitat în România şi că sunt judeţe unde nu există niciun medic de această specializare şi judeţe unde nu este nicio secţie sau centru de sănătate mintală. Cornelia Cor, consilier la Avocatul Poporului a prezentat joi, într-o conferinţă de presă concluziile raportului special privind impactului pandemiei de COVID-19 asupra sănătăţii mintale a copiilor.

Ea a afirmat că numărul de medici pentru specialitate psihiatrie pediatrică este redus.

“Accesul la servicii medicale de specialitate de psihiatrie pediatrică este unul limitat. Numărul de medici de specialitate psihiatrie pediatrică în România este unul redus, Ministerul Sănătăţii ne-a comunicat că în prezent în România activează în cadrul structurilor publice de psihiatrie pediatrică un număr de 260 de medici de specialitate psihiatrie pediatrică. Avem judeţe în care nu există nici măcar un medic de această specializare şi vorbim aici de judeţul Giurgiu şi Ialomiţa. Avem judeţe unde nu există nici măcar secţie, compartiment, centru de sănătate mintală pentru copii şi vorbim aici de judeţul Călăraşi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Vrancea şi Sălaj”, a declarat Cornelia Cor.

Ea a precizat că sunt 22 de centre de sănătate mintală pentru copii care sunt subdezvoltate în raport cu nevoile comunităţii.

“Avem 22 de centre de sănătate mintală pentru copii care sunt subdezvoltate în raport cu nevoile comunităţii astfel că accesul la servicii medicale de specialitate pentru copii este unul limitat, iar în mediul rural este aproape inexistent. Pe lângă acest număr redus de medici, mai e un fenomen, acela al concentrării specialiştilor în centre universitare, lucru care creează un dezechilibru la nivel naţional cu privire la repartizarea acestor medici”, a explicat reprezentanta Avocatului Poporului.

Ea a menţionat că numărul de paturi în secţiile de psihiatrie pediatrică este foarte mic.

“Numărul de paturi în secţiile de psihiatrie pediatrică în sistemul public este foarte mic, media pe ţară este una foarte mică şi anume minus 1,24 la suta de mii de locuitori. Avem un total de 457 de paturi de profil psihiatrie pediatrică”, a precizat Cornelia Cor.