Azi se încheie un lung capitol al istoriei contemporane a Germaniei

Publicat: 08 dec. 2021, 05:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Azi se încheie un lung capitol al istoriei contemporane a Germaniei

Un lung capitol al istoriei contemporane a Germaniei se încheie miercuri, când Bundestagul îl va alege pe social-democratul Olaf Scholz în postul de cancelar, întorcând astfel pagina celor 16 ani ai erei Merkel, relatează AFP.

Prima femeie care a condus Germania, Angela Merkel s-a aflat 5.860 de zile la putere, eşuând cu doar nouă zile în a bate recordul de longevitate al mentorului său, Helmut Kohl. La finalul unui proces foarte clar reglementat, lidera conservatoare va ceda miercuri frâiele primei puteri economice europene lui Olaf Scholz, care a fost în acelaşi timp un adversar politic, dar şi ministru de finanţe şi vicecancelar în guvernul pe care l-a condus.

La puţin peste două luni după ce a câştigat scrutinul legislativ de la sfârşitul lui septembrie, Olaf Scholz va fi ales de Bundestag în fruntea unei coaliţii inedite de trei partide, formate mai repede decât se anticipa, de social-democraţi (SPD), cu Verzii şi liberalii (FDP). Ceremonia de preluare a puterii de la Angela Merkel va avea loc tot miercuri, cu acest prilej consemnându-se pentru prima dată o revenire la şefia guvernului a social-democraţilor de la mandatul lui Gerhard Schroder.

Un Cancelar care a reușit

În premieră, noul guvern va fi format dintr-un număr egal de femei şi bărbaţi, posturi cheie precum cel de ministru de externe, de interne şi al apărării fiind ocupate de femei. În pofida unui bilanţ amestecat, marcat de reuşite precum primirea refugiaţilor în 2015 şi capacitatea sa de a gestiona crizele, dar şi de o lipsă de ambiţie în lupta împotriva schimbării climatice şi în modernizarea Germaniei, Angela Merkel rămâne după patru mandate una din personalităţile preferate ale germanilor.

„Angela Merkel a fost un cancelar care a reuşit”, i-a adus un elogiu lui Olaf Scholz, adăugând că ea a rămas „fidelă ei înseşi în cei 16 ani marcaţi de numeroase schimbări”.