Bădălău nu-l mai vrea pe Cazanciuc senator de Giurgiu

Publicat: 01 dec. 2020, 10:30, de Ion Teleanu, în Bursa Zvonurilor , ? cititori
Bădălău nu-l mai vrea pe Cazanciuc senator de Giurgiu

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, candidează, oarecum surprinzător, pentru un nou mandat pe lista PSD Giurgiu.

Șansele de a obține un nou mandat sunt destul de mari pentru că Cazanciuc deschide lista PSD pentru Senat în acest județ.

Numai că, potrivit informațiilor noastre, baronul PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, ajuns între timp vicepreședinte al Autorității de Audit de la Curtea de Conturi a României, n-ar mai vrea ca Robert Cazanciuc să ajungă senator de Giurgiu.

Ca atare, baronul giurgiuvean le-a transmis unor primari apropiați de el să facă joc de glezne la alegerile de duminică, adică să nu se omoare cu mobilizarea pentru voturile PSD.