Băiețel găsit fără suflare într-un automobil parcat în curtea vecinilor

Publicat: 16 iul. 2021, 14:30, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Băiețel găsit fără suflare într-un automobil parcat în curtea vecinilor
Copil telefon

Un copil de nouă ani a fost găsit fără suflare într-un automobil parcat în curtea vecinilor plecați peste hotare.

Oamenii legii au fost sesizaţi despre dispariţia unui copil din satul Bâc, municipiul Chișinău. Poliţia presupune că băiatul a intrat în maşină, dar nu a mai putut ieşi, deoarece portierele puteau fi deschise doar din afară, deschizătoarele din interior fiind defecte.


Prin urmare, au fost întreprinse mai multe măsuri de căutare, iar într-un final copilul a fost depistat în maşina vecinilor plecaţi.

La faţa locului a fost solicitat şi medicul legist. În urma examinării, nu au fost depistate urme de moarte violentă, însă s-a constatat că minorul s-a asfixiat.

Forţele de ordine au stabilit ca automobilul era posibil de deschis doar din exterior, deschizătoarele din interior fiind defecte. Cel mai probabil minorul a intrat şi nu a mai putut ieşi”, a mai declarat Natalia Stati, ofiţerul de presă al Direcţiei de poliţie Chişinău.

Corpul neînsufleţit al copilului a fost trimis pentru expertize la centrul de medicină legală.