Băile Govora, o destinație ce atrage din ce în ce mai mulți vizitatori

Stațiunea Băile Govora din județul Vâlcea devine, pe zi ce trece, destinația balneoclimaterică de odinioară și este vizitată de tot mai mulți turiști. Este un loc plin de farmec, ideal pentru câteva zile de relaxare la Spa și la aer curat.

Despre staţiunea Băile Govora, din judeţul Vâlcea, se spune, de mai bine de un secol, că are cel mai curat aer din Europa. În plus,staţiunea Băile Govora oferă nu doar cel mai mare parc balnear din ţară, ci şi un muzeu de arhitectură în aer liber, majoritatea clădirilor din oraş fiind adevărate opere de artă.

Cocheta staţiune a început să-şi recapete farmecul de odinioară datorită unui efort comun al comunităţii, antreprenorilor şi autorităţilor. Astfel că, micuţa şi boema staţiune atrage din ce în ce mai mulți turiști, chiar şi în pandemie.   

Ce poți face la Băile Govora

Relaxarea și sănătatea sunt cuvintele care caracterizează Băile Govora. Procedurile de tratament sunt complexe, dar şi individualizate, de la inhaloterapie, la electroterapie, termoterapie, hidrotermoterapie, crenoterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie şi masaj în hotelurile Palace, Belvedere şi Parc. 

De asemenea, persoanele stresate sau obosite se pot relaxa la un centru spa, unde se vor răsfăța cu tratamente deosebite. În cadrul bazei de tratament și Spa a Hotelului Palace, oaspeții hotelului se pot bucura de tratament şi relaxare, având la dispoziție un bazin de înot, dar şi aplicaţii la cald cu nămol de la Techirghiol.  

Pe lângă apele minerale, stațiunea se laudă și cu patrimoniul său bogat, stațiunea fiind considerată un adevăratmuzeu în aer liber. Majoritatea clădirilor din oraş sunt adevărate bijuterii  arhitecturale ce poartă semnătura unor arhitecţi celebri, dintre care: Arta Cerchez, Ştefan Ciocîrlan, Gheorghe Simotta, Ernest Doneaud. Autoritățile au reuşit să readucă la viaţă câteva  obiective turistice de nepreţuit și astfel să redea suflul stațiunii. De asemenea, Palace Băile Govora, hotelul în care „soarele se închiriază cu ora”, este o clădire de patrimoniu de o inegalabilă frumuseţe, un alt simbol al stațiunii, renovat de către Băile Govora S.A. În urma renovării s-au păstrat toate elementele originale: arhitectura eclectică, cu influenţe Art Nouveau, şi îmbinarea de stiluri, de la rococo, baroc, clasic şi renascentist până la elementele de inspiraţie neoromânească. Hotelul are 365 de ferestre şi uşi, număr care simbolizează zilele anului. Interesant este faptul că această clădire a fost proiectată astfel încât soarele să poată fi văzut din fiecare cameră a hotelului. De aici și vorba: „La Govora, soarele se închiriază cu ora”.

O altă bijuterie arhitecturală a stațiunii este Pavilionul Băilor, construit în perioada 1911-1914 şi dat în folosinţă în 1915, dar care, din păcate, se află într-un stadiu avansat de degradare.

O altă clădire demnă de vizitat este Cazinoul din Băile Govora, singurul din ţară unde nu s-a pariat niciodată. Ulterior, acesta a devenit un centru cultural ce poartă numele celei care l-a creat, Maria Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect-inspector general din Europa.  

De asemenea, au fost reamenajate şi aleile de cură balneară şi de promenadă – un traseu care cuprinde o pistă de biciclete şi una de ATV prin pădure, dar şi un parc de distracţie pentru copii şi tineri. Construit în urmă cu aproximativ un secol, Foişorul Interbelic din Băile Govora a fost refăcut cu ajutorul comunităţii. De altfel, este singurul foişor istoric care a rămas în picioare.

Ce boli se tratează la Băile Govora

În staţiune se fac tratamente atât pentru afecţiunile respiratorii, cât şi pentru cele reumatismale, neurologice, metabolice, pentru combaterea stresului şi pentru întărirea imunităţii.

Staţiunea Băile Govora este unicul areal din sud-estul Europei care are patru tipuri de izvoare minerale extrem de concentrate atât în iod, cât şi în sulf. Stațiunea este recomandată pentru apele sale minerale de mare concentraţie, iodurate, bromurate, sulfuroase, clorurate, sodice, hipertone, bicarbonatate, sodice, calcice, hipotone, precum şi pentru izvoarele minerale de crenoterapie (terapie hidrominerală prin ingestie), dar şi pentru climat.   

Unități de cazare în Băile Govora

În Băile Govora s-au construit, în ultimii ani, o multitudine de pensiuni și de case de vacanță. De asemenea, turiștii se pot caza și la hoteluri precum Palace, Belvedere şi Parc, unități de cazare ce dispun și de baze de tratament.

Parcul balnear din Govora, o oază de relaxare

Parcul Balnear din Govora este una dintre cele mai mari atracții din Băile Govora, dar și unul din cele mai mari din țară, întinzându-se pe o suprafață de peste 20 de hectare.

Parcul balnear Govora a fost reabilitat în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Lucrările de reabilitare au constat în: refacerea aleilor, iluminatului public, mobilierului urban, plantarea de noi specii de flori, arbori și arbuști. De asemenea a fost reabilitat chioșcul de muzică pentru fanfară, fântâna arteziană, statuile și a fost amenajată o cascadă artificială în prelungirea fântânii arteziene precum și un miniamfiteatru în aer liber pentru diferite evenimente artistice.

Ce excursii se fac la Băile Govora

Dacă ații ales să vă petreceți vacanța la Băile Govora, atunci neapărat trebuie să explorați și împrejurimile. Veți descoperi astfel că în zonă există nenumărate obiective turistice. Mănăstirea Govora este unul dintre acestea, aflată la doar șase kilometri de stațiune. De altfel, aceată mănăstire reprezintă unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din România, aceasta găzduind şi prima tipăritură în limba română – „Pravila de la Govora“, primul cod de legi pentru popor.

Și cine nu a auzit de vestitul Muzeu al Trovanţilor de la Costeşti? Veți avea ocazia să admirați acele „pietre vii“ care „cresc și se mișcă“ după fiecare ploaie. Iar în vecinătatea zonei, veți descoperi vestitele cule de la Măldăreşti, dar şi Mănăstirea Hurezi şi ceramica de Horezu, ambele incluse în patrimoniul Mondial UNESCO. După o vizită la atelierele populare de la Horezu, veți putea lua cu voi un minunat suvenir din ceramică tradiţională.

Salina Ocnele Mari este un al obiectiv cu rol terapeutic ce trebuie vizitat dacă vă aflați în zonă. Aceasta se află pe drumul spre Râmnicu Vâlcea, la numai 14 kilometri depărtare. Iar dacă ați ajuns până în Râmnicu Vâlcea, mai puteți vizita și Muzeul de Istorie şi Muzeul Satului Vâlcean.

Cum se ajunge la Băile Govora

Băile Govora este un oraș în județul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitățile componente Curăturile, Gătejești și Prajila. Se poate ajunge la stațiune folosind DN67, Râmnicu Vâlcea–Horezu–Târgu Jiu.

Citește și Revin tichetele de vacanță. Atât bugetarii cât și angajații din mediul privat vor primi 1.450 de lei

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...

Ministerul Afacerilor Externe a emis alertă de călătorie pentru Ungaria!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o alertă de călătorie pentru românii care călătoresc în Ungaria. Aceasta vine ca urmare a anunțului Ministerului Construcțiilor...